Băsescu: Nu l-am convins pe Boc să candideze la șefia PDL. Despre prezidențiale, asta e altceva

Publicat: 14 02. 2013, 19:47
Actualizat: 14 02. 2013, 19:52

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a menționat numele lui Emil Boc pentru șefia PDL ca să scape de întrebări, precizând că nu l-a convins pe acesta să candideze, iar întrebat dacă a discutat cu primarul Clujului despre o candidatură la Președinție în 2014 a răspuns: „Asta e altceva”.

Traian Băsescu a fost întrebat, joi, de către jurnaliști, la Cluj-Napoca, la ieșirea de la întâlnirea avută la restaurantul unui hotel de cinci stele cu mai mulți lideri ai PDL Cluj, dacă l-a convins pe Emil Boc să candideze la șefia PDL și a răspuns că nu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu, dar asta știam de la început, eu am spus numele ăsta ca să scap de întrebare”, a spus Băsescu.

Întrebat în continuare dacă l-a convins pe Boc să candideze din partea PDL la Președinție în 2014, șeful statului a răspuns: „Asta e altceva”.

Primarul Emil Boc a declarat, la rândul său, la ieșirea de la întâlnire, că ceea ce a spus anterior rămâne valabil, și anume faptul că nu va candida pentru șefia PDL.

Întrebat dacă ar putea deveni candidat din partea PDL la Președinție, Boc a răspuns: „La președinția de bloc de la mine, de la asociație”.

Președintele Traian Băsescu a fost întrebat, joi, cine ar fi cel mai potrivit lider al PDL dintre Elena Udrea și Vasile Blaga, răspunzând că primarul Clujului, Emil Boc.

Actualul președinte al PDL, Vasile Blaga, și-a anunțat, luni, candidatura pentru reconfirmarea la șefia partidului.

La rândul său, deputatul Elena Udrea a anunțat, marți, că va candida la președinția partidului.

Convenția Națională a PDL pentru alegerea noii conduceri urmează să aibă loc în 23 martie.

Vasile Măgrădean, corespondenti@mediafax.ro