Cât a câștigat Iohannis din vânzarea cărților

Publicat: 21 06. 2016, 19:14

Potrivit declarației de avere, care a fost publicată marți pe site-ul Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis deține cinci case în Sibiu, în loc de șase, după ce, la sfârșitul anului trecut, a pierdut definitiv în instanță unul dintre imobilele pe care familia le avea în proprietate la preluarea mandatului.

Astfel, șeful statului are două apartamente, dobândite în 1997 și 2001, prin cumpărare, la care se adaugă alte trei case, dintre care două cumpărate în același an, 2007, și una dobândită în 1992 prin donație/cumpărare.

Președintele nu deține obiecte de artă sau bijuterii în valoarea de peste 5.000 de euro și nici autoturisme.

Familia prezidențială a câștigat din chirii cu aproximativ 20.000 de lei mai puțin, adică 119.920 lei în 2015, față de 139.970 lei în 2014.

Potrivit declarației de avere, Klaus Iohannis are în conturi 295.000 lei. În declarație de avere depusă în iunie 2015, Klaus Iohannis avea în conturi bancare 135.00 euro, 9.000 USD și 161.000 lei.

Din postura de șef al statului, Klaus Iohannis a încasat 133.879 lei. Soția sa, Carmen, a încasat un salariu annual de 22.554 lei, cu 7.839 de lei mai puțin față de anul precedent.

De asemena, Iohannis a declarat că a câștigat 82.844 lei de la Editura Curtea Veche Publishing, pentru drepturile de autor pentru cele două volume autobiografice „Pas cu Pas”, lansat în noiembrie 2014, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, și „Primul Pas”, lansat după câștigarea acestora.

În 12 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis și soția acestuia au pierdut definitiv procesul privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu. Curtea de Apel Brașov a menținut atunci o decizie dată în 2014 de Tribunalul Brașov, care anula un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Klaus Iohannis, soția acestuia, Carmen Iohannis, soacra președintelui și moștenitorii unui imobil din centrul municipiului Sibiu.