Contre în Parlament pe legea avocaților, retrimisă pentru a doua oară la Comisia juridică

Publicat: 05 09. 2016, 17:38
Actualizat: 30 03. 2019, 20:17

Liderul Grupului PSD, Florin Pâslaru, a solicitat, luni, retrimiterea legii avocaților la Comisia juridică pentru pentru o săptămână, invocând necesitarea corectării unor „probleme de formă”. În schimb, grupul UDMR s-a împotrivit solicitării PSD, deputatul Mate Andras afirmând că legea este necesară și este susținută „cu mici observații” de Asociația Magistraților din România și de Uniunea Națională a Judecătorilor din România.

„Cred că, până la urmă, această lege nu este în favoarea avocaților, este în favoarea cetățenilor și a statului de drept pentru că prin aceste modificări se elimine acele probleme din lege care (…) lezează dreptul la apărare al clienților, adică al cetățenilor. Nu pot fi de acord cu retrimiterea acestei legi nici penttru o săptămână, chiar dacă este pe formă pentru că inclusiv magistrații au spus că este nevoie de ea și este în favoarea cetățenilor”, a susținut Mate Andras.

Mai mult, Mate Andras a susținut că nici până astăzi nu a găsit articolul la care făcea referire Raluca Prună și care ar oferi imunitate avocaților, potrivit ministrului Justiției.

Legea avocaților a mai fost retrimisă la Comisia juridică, în sesiunea trecută, la solicitarea PNL și a fost criticată de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.

Legea prevede că procurorii nu au voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client și avocat, nici a suporturilor de sunet, imagine și date, adică a calculatoarelor sau telefoanelor mobile aparținând avocaților.

Prevederile au fost criticate de Guvern și de DNA și CSM, pe motiv că ar duce la o formă de imunitate pentru avocați și un ”statut de impunitate fără echivalent”.