Cristian Preda: Iau în calcul autosuspendarea din PDL. Sunt stupefiat de ce se întâmplă în partid

Publicat: 07 05. 2013, 11:30
Actualizat: 28 03. 2019, 23:43

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, marți, la RFI că ia în considerare autosuspendarea din PDL, el spunând că este „stupefiat” și „foarte nemulțumit” de situația din partid.

Preda critică între altele faptul că formațiunea nu are încă un Guvern din umbră. În plus, faptul că lui Mihai Răzvan Ungureanu nu i se va permite să participe la cursa internă din PDL pentru desemnarea candidatului la Președinție este „o alegere strategică dezastruoasă”, în opinia eurodeputatului.

Cristian Preda ar fi vrut ca viitorul candidat al PDL la Președinție să fie desemnat în luna iulie: „Eu am propus un alt calendar. Am transmis președintelui partidului o propunere cu un calendar care viza următoarele săptămâni și o desemnare la începutul lui iulie. Am propus de asemenea două modalități concrete de organizare a acestor alegeri primare, ținând seama, evident, de Statut. O modalitate ar fi aceea în care votează toți militanții, rezultatul e consemnat la nivelul țării și candidatul care obține cele mai multe voturi devine prezidențiabilul susținut de PDL, indiferent dacă el este membru al partidului sau nu, dacă, așa cum spunea și Liviu Negoiță, dorește cineva să intre în această competiție. O altă modalitate pe care am propus-o ar fi aceea de a avea un sistem de vot asemănător celui folosit în America, un sistem cu mari electori. Altfel spus, membrii PDL votează la nivelul județului și acești mari alegători desemnați la nivelul județului au un mandat imperativ în CNC, organismul nostru care decide prezidențiabilul”.

Cristian Preda spune că ia în calcul autosuspendarea din PDL.

„Astăzi se împlinește un an de la învestirea primului Guvern Ponta și sunt foarte nemulțumit de faptul că nu avem un Guvern alternativă. Am solicitat și public ca Statutul Partidului Democrat Liberal să fie respectat, pentru că el prevede ca atunci când suntem în opoziție să organizăm un Guvern alternativă. E ceea ce se cheamă în limbajul politicii europene «shadow Cabinet», Cabinet din umbră sau Guvern din umbră. E de fapt vorba de un instrument care operaționalizează opoziția în fața miniștrilor din Guvernul real. Așezi persoane care asumă cu acest titlu fictiv un mandat, opunându-se titularului unui portofoliu concret. Nici acest apel nu a fost ascultat și e regretabil faptul că Biroul Permanent Național, care are datoria să facă un asemenea regulament de funcționare și să organizeze Guvernul alternativă, nu respectă Statutul. E foarte trist că se întâmplă așa și nu vă ascund că iau în considerare chiar autosuspendarea din partid, pentru că e totuși dincolo de limita imaginabilului ca în situația în care ne aflăm să avem o conducere care ea în primul rând nu respectă Statutul!”, a afirmat Preda.

El consideră că PDL și-a abandonat misiunea: „Iau în calcul, iau în considerare posibilitatea de a folosi un articol din Statut, dându-i un alt sens. Această posibilitate de autosuspendare există în Statut, pentru a nu dăuna imaginii partidului, atunci când ești acuzat de pildă de corupție. Eu voi resemnifica probabil sensul acestui articol, pentru a protesta față de abandonarea acestei misiuni pe care ne-a încredințat-o electoratul. În acest moment, asistăm la un abandon al misiunii pe care o avem și nu mă pot împăca absolut deloc cu această stare de lucruri!”.

„Mai stau câteva zile, pentru că aștept încă un răspuns săptămâna viitoare, am zis că acum a fost Paștele, oamenii au intrat într-o odihnă prelungită și am zis că mai pot sta câteva zile. Probabil că săptămâna viitoare, dacă nimic nu se întâmplă, voi face acest gest”, spune europarlamentarul democrat-liberal.

Întrebat cum privește faptul că Mihai Răzvan Ungureanu nu va putea participa la alegerile primare din PDL pentru desemnarea candidatului la Președinție, Cristian Preda a răspuns: „Acesta este paradoxul pe care-l asumă în acest moment conducerea PDL, și anume, după ce au început o confruntare cu Traian Băsescu, au continuat o confruntare cu Mihai Răzvan Ungureanu, deși Traian Băsescu și Mihai Răzvan Ungureanu sunt mai bine plasați decât liderii PDL în anchetele sociologice care sunt făcute și, în loc să fie folosite resursele pe care le reprezintă președintele Băsescu și Mihai Răzvan Ungureanu pentru construcția centrului-dreapta, aceste resurse sunt puse deoparte sau sunt considerate irelevante. E o alegere strategică dezastruoasă, după părerea mea. Sunt stupefiat de asemenea calcule! În loc să reunești, să cauți să aduni toate energiile care pot să fie convocate, pentru a da expresie centrului-dreapta, aceste resurse sunt lăsate deoparte”.