Cum a fost torturată limba engleză în ultimul sfert de veac de către președinții României și ce speranțe își pun britanicii în Klaus Iohannis

Publicat: 28 11. 2014, 16:19

This browser does not support the video element.

După interviul dat recent în engleză agenției Reuters, Klaus Iohannis are mari șanse să fie primul șef de stat din istoria modernă a României, lipsit de ghinionul de a se împiedica în limba engleză. Chiar și așa, el nu trebuie să uite însă că engleza i-a trădat, la momentul oportun, pe toți foștii săi înaintași.

Primul, cu voia dumneavoastră, pe listă, a fost Ion Iliescu, care  intrat în „Hall of fame”  cu al său încă neegalat „ducks come from the trucks” („rațe care coboară din camioane”). Originea expresiei se pierde undeva în întunecații ani `90 și îi este atribuită fostului președinte  în timp ce încerca să explice unei audiențe stupefiate cum se trag dacii din traci. O altă variantă susține că expresia ar fi fost folosită în timp ce același Ion Iliescu încerca să explice circuitul drogurilor în natură. „Drogurile au fost transportate cu camioanele”, încerca, se pare, să spună Iliescu și a ar fi ieșit „ducks come from the trucks”.

După Iliescu, a urmat Emil Constantinescu. Cu o engleză vizibil îmbunătățită față de predecesorul său, Constantinescu a ținut totuși morțiș să traducă un nume propriu românesc („Pomuț”) într-un substantiv comun englezesc. Și a ținut să facă asta chiar în timpul unui discurs rostit în fața Congresului American, în 1998. „Pomuț” a fost  rebotezat „Little Tree” („Copăcel”), iar toată audiența a aplaudat, înțelegătoare, la finalul discursului.

Nici Traian Băsescu nu a fost ocolit de momentele în care a preferat să tortureze limba engleză, în loc să apeleze la un translator. Cei zece ani de mandat prezidențial au lăsat astfel veritabile „trade-mark”-uri marca Băsescu, precum „Sulaina cenăl” („brațul Sulina”) sau „the eșec of our policies” (în traducere liberă, „eșecul politicilor noastre”). Traian Băsescu a recunoscut că nu stăpânește bine această limbă străină, dar că de fiecare dată a insistat să o experimenteze, pentru a-și perfecționa discursul.
Într-un interviu acordat pentru Gândul în 2009, fostul președinte Ion Iliescu explica deficiențele care survin „dialogurilor la nivel înalt”. Ion Iliescu susținea că, la nivelul comunicării între șefii de state și de guverne nu se dezvoltă un complex al comunicării perfecte din punct de vedere lingvistic. „Nu se pune problema unei exprimări perfecte și mulți nu-și fac niciun fel de complex din acest punct de vedere. Unde nu se descurcă, există translatori, interpreți”, spunea Iliescu în 2009.

Mihnea Lazăr