Elena Udrea,după ce a fost respinsă recuzarea judecătorului Matei: Vrea cineva ca eu să cred că am un proces corect?

Publicat: 27 02. 2018, 08:42

„Cererea de recuzare a judecătorului Ionuț Matei, adus acum o lună intempestiv în completul de la ÎCCJ care judecă apelul în „Gala Bute”, mi-a fost respinsa!!! Chiar dacă motivul recuzării este acela că el a fost susținut în fața mea de generalul Coldea în 2013 pentru funcția de vicepreședinte al Înaltei Cuțti, cu argumentul „este omul nostru”, deci am toată dreptatea să cred ca el nu va fi imparțial în ceea ce mă privește ci va executa ordinele lui Coldea , Dumbrava& Co. Iar povestea apartenenței lui la Sistem am spus-o în fața Comisiei parlamentare de verificare a activitatii SRI încă din aceasta vară. După ce acest judecator a fost parașutat în completul meu, în timpul procesului, în locul unei judecatoare care a făcut opinie separată la respingerea cererii mele de efectuare a unei expertize în cauză, considerând necesară o astfel de expertiza, vrea cineva ca eu sa cred ca am parte de un proces corect??? Vrea cineva sa am incredere ca se aplica legea in ceea ce ma priveste? P.S. Celor care insista ca e bine asa, le doresc sa aiba parte de justitia de care am eu parte”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție i-au respins, luni, cererea avocatului Elenei Udrea de recuzare a judecătorului Ionuț Matei, cel care a devenit membru al completului de judecată pentru Gala Bute la finele lunii ianuarie.

La finele lunii ianuarie, momentul când Ionuț Matei a înlocuit alt magistrat, Elena Udrea a precizat că acesta este din „câmpul tactic”.

„La termenul trecut am cerut printre alte probe o expertiză, pentru că fapta de abuz în serviciu de care sunt acuzată presupune existența unui prejudiciu. Dacă nu există prejudiciu, nu există nici fapta. În plus, eu am fost obligată să plătesc contravaloarea promovării României la meciul de box. Cu atât mai mult trebuie o expertiză ca să vedem dacă obiectivele asumate de minister prin implicarea în eveniment au fost atinse și în ce măsură? Și cu toate acestea instanța de la fond mi-a respins cererea, la fel și cea de apel. Doar că acum a fost un judecator care a făcut opinie separată, fiind de părere că trebuie admisă cererea mea. (..) Evident, este vorba de Luciana Mera, care a și fost schimbată din complet. Dar cine este cel care i-a luat locul? Ionuț Matei este unul din judecătorii de la ÎCCJ aflați în „câmpul tactic” al Sistemului, el fiind numit în funcția de vicepreședinte al Înaltei Curți și adjunct al Liviei Stanciu în 2013, cu susținerea lui Florian Coldea, care l-a descris în prezența mea ca fiind „omul nostru”. Detaliile le-am prezentat în fața Comisiei SRI în audierea pe care am avut-o în acest an. Cred că am tot dreptul și suficiente motive să nu am nicio încredere în completul care mă judecă”, a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook, la acel moment.

Fostul ministru Elena Udrea se află, în prezent, în Costa Rica, a precizat pentru MEDIAFAX avocatul acesteia, Alexandru Chiciu.

„Deocamdată, doamna Elena Udrea este plecată din țară. Așa cum știți, este însarcinată, a făcut și face niște proceduri medicale specifice în afara țării și este necesar să fie sub supraveghere medicală încă o perioadă. Conform legii procesual penale, nu este necesară prezența ei la termenul de judecată de luni și, în general, nu e obligatorie prezența ei la proces. Important pentru domnia-sa, acum, în această perioadă, este ca sarcina să evolueze bine, de aceea are nevoie nu doar de atenția medicală potrivită, ci și de liniște. Vorbesc cu doamna Elena Udrea ori de câte ori e necesar și fac aceste declarații având mandatul domniei-sale. Doamna Udrea se simte bine, e optimistă și pozitivă, are mare încredere că lucrurile sunt pe drumul cel bun. Chiar astăzi mi-a spus că abia așteaptă să se întoarcă în țară. (…) Zilele acestea se află în Costa Rica”, a precizat, pentru MEDIAFAX, avocatul Alexandru Chiciu.

În dosarul Gala Bute, în care Ionuț Matei este noul membru al completului, Elena Udrea a fost condamnată, în martie 2017, la șase ani de închisoare pentru mai multe fapte, decizia nefiind definitivă.