Firea: ”E clar că pe Nicușor Dan îl lasă indiferent situația gravă în care se vor afla sute de mii de bucureșteni!”

Publicat: 09 09. 2021, 13:51

Gabriela Firea îl acuză pe Nicușor Dan, primarul Capitalei, că este indiferent în ceea ce privește „situatia grava în care se vor afla sute de mii de bucuresteni. Tace, doarme, viseaza…”

”Au trecut ore lungi si grele, dar exponentul “bunei guvernări”, moșit politic de domnii Orban si Barna – care ne explică doct cât de buni si frumoși sunt -, mă refer la noul primar general, tace, doarme, visează…în privința exploziei facturilor din București!

La anunțul că se va elimina subvenția pentru termoficare ar fi trebuit să sară ca ars și să-i asigure pe bucureșteni că Primăria Capitalei va acoperi diferența de cost, astfel încât cetățenii să nu simtă scumpirile.

Așa cum am făcut eu, ca primar general, când anunțasem instituirea “certificatelor de mediu pentru populație”, care ar fi suplinit lipsa subvenției”, spune Gabriela Firea.

„Pe Nicusor Dan îl lasa indiferent situatia grava în care se vor afla sute de mii de bucuresteni!”

„E clar că pe Nicușor Dan îl lasă indiferent situația gravă în care se vor afla sute de mii de bucureșteni! Ba chiar își freacă palmele, dacă nu mai trebuie sa achite subvenția, pentru că îi rămân mai mulți bani pentru interesele lui personale și ale caracatiței despre care voi vorbi curând.

Domnilor Orban si Barna, ați nenorocit bucureștenii cu Nicușor! Ați manipulat, mințit, patronat furtul, ca să ne conducă oamenii voștri incompetenți, cinici, iresponsabili, care în cel mai bun caz dorm în scaune, atunci când nu se ocupă de afacerile lor!

De la cazul Nicușor încoace, si Clotilde, bineînțeles, sunteți ultimii politicieni care mai aveți legitimitatea să vorbiți despre binele românilor, dezvoltarea orașelor și a țării!

V-ați compromis definitiv!”, a mai scris Firea.