Gerea a depus jurământul fără Antonescu. Băsescu: „Aveți două misiuni teribil de grele: Oltchimul și CupruMin. Sper să se deruleze procese transparente”

Publicat: 16 10. 2013, 19:53
Actualizat: 16 10. 2013, 19:53

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a depus jurământul astăzi la Palatul Cotroceni, într-o ceremonie-fulger care nu a durat mai mult de două minte. „Aveți două misiuni teribil de grele: Oltchimul și CupruMin. Sper să se deruleze procese transparente, în favoarea companiilor. Vă doresc succes la toți”, s-a rezumat la a spune președintele Traian Băsescu, cu aluzie la eșecul de până acum al privatizărilor derulate de Guvern.

După jurământ, Băsescu a dat, cu un aer amical, mâna cu premierul Victor Ponta, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea și cu toți miniștrii cabinetului, cu care s-a întreținut, zâmbinmd, câteva momente.

Liberalii au reclamat public că președintele Senatului, Crin Antonescu, nu a fost invitat la ceremonie. Președinția nu a oferit nicio explicație pentru faptul că Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a primit o invitație telefonică, în timp ce Crin Antonescu, președintele Senatului, a fost omis. „Nu am nimic de comentat”, a fost singura precizare făcută de purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea, la solicitarea gândul.

Episodul vine după ce în luna august, la depunerea jurământului ministrului liberal al Transporturilor, Ramona Mănescu, Crin Antonescu a ieșit din sală în momentul în care președintele Traian Băsescu și-a început discursul.