Grindeanu „nu discută” AMNISTIA, dar se gândește la GRAȚIERE, cu o condiție. Reacția șefei DNA

Publicat: 18 01. 2017, 08:44
Actualizat: 06 06. 2018, 16:35

Premierul Sorin Grindeanu susține că nu este de acord cu punerea în discuție a unor probleme legate de amnistie, dar nu exclude o discuție despre grațiere.Un proiect de ordonanță în acest sens s-ar afla pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri.

„Nu sunt de acord să punem în discuție probleme legate de amnistie, dar nu exclud o discuție despre grațieri, însă nu pentru infracțiuni grave, care privesc corupția, evaziunea, alte infracțiuni majore”, a spus, pentru Mediafax, premierul Grindeanu.

Șeful Executivului a subliniat că este poziția sa de principiu în discuțiile și demersurile referitoare la aceste probleme.

Declarația lui Grindeanu vine în contextul în care surse judiciare au declarat marți, pentru Mediafax, că se lucrează la un proiect de ordonanță de urgență privind grațierea, care ar urma să fie discutat în ședința de miercuri a Executivului. Proiectul prevede și modificarea altor legi din justiție, pentru punerea lor în acord cu decizii ale CCR, cum este cazul prevederilor referitoare la abuzul în serviciu, potrivit acelorași surse.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis marți parlamentarilor că au „multă treabă în domeniul securității naționale” și că așteaptă un comportament matur din partea acestora atât pe această speță, cât și în privința amnistiei și grațierii.

„Măsura maturității noii majorități parlamentare va fi felul cum abordează legislația în domeniul securității naționale, inclusiv al serviciilor secrete și al legilor justiției, în special o posibilă abordare legislativă de tip amnistie și grațiere”, a declarat Iohannis.

Marți seară, la Palatul Victoria nu ajunsese proiectul unui act legislativ în acest sens, deși ședința de Guvern este programată pentru miercuri dimineață, la ora 9.30.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat, marți, înainte de ședința Plenului CSM, în legătură cu legea amnistiei și a grațierii, că va discuta despre o eventuală legea a grațierii cu premierul după ce se vor încheia discuțiile la CSM, precizând că grațierea este susținută și de asociațiile profesionale ale magistraților, „pentru că este un atribut al fiecărui stat în materie penală pentru un astfel de act de clemență”. 

Kovesi: „Inculpații rămân cu banii în buzunare”

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a comentat că este „foarte ciudat” că un proiect de ordonanță privind amnistia și grațierea să fie introdus pe ordinea de zi a guvernului, fără consultare sistemului judiciarși CSM. Mai mult, ea a vertizat că efectul principal al grațierii va fi că „inculpații rămân cu banii în buzunare”, prejudiciile nepaiputând fi recuperate. „La întâlnirea pe care am avut-o cu ministrul Justițeie, acesta a promis că nu va face nicio modificare înainte de a consulta sistemul judiciar și CSM. O ordonanță de acest tip trebuie să aibă aviz și de la CSM. (…) Este foarte ciudat să avem pe ordinea de zi un proiect care nu a fost dezbătut în sistem și care poate afecta grav sistemul judiciar. Inculpații nu mai execută pedepsele și rămân cu banii în buzunar, ceea ce este o nedreptate față de societate. Cel mai grav este că toate prejudiciile vor rămâne nerecuperate”, a spus Kovesi.

Șefa DNA a precizat că o astfel de ordonanță, dacă va intra în vigoare, fie pentru câteva ore, își va produce efectele sub incidența legii favorabile. .