Iohannis: Dezechilibrul de securitate din Marea Neagră se menține cu tendințe de amplificare

Publicat: 31 08. 2016, 13:40
Actualizat: 31 10. 2016, 16:09

„În Est, se menține, chiar cu tendințe de amplificare, dezechilibrul de securitate în zona Mării Negre, ca urmare a «înghețării» implementării Acordurilor de la Minsk, a intensificării periodice a ostilităților în estul Ucrainei, a menținerii ocupării ilegale a Crimeii, cu continuarea militarizării acesteia, a provocărilor legate de peninsulă”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în cadrul unui discurs susținut cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

De asemenea, Iohannis a mai spus că la această situație se adaugă și consolidarea forțelor armate ale Rusiei la granița sa de vest, încercările de impunere a unor zone de excludere a accesului în Marea Neagră și utilizarea Mării Negre ca platformă de proiectare a forței militare în estul Mediteranei.

Președintele a amintit în discursul său și de intensificarea „fără justificare” a exercițiilor militare din regiunea transnistreană cu participarea forțelor ruse, fără a exista și progese în reglementarea dosarului transnistrean.

În ceea ce privește situația din Crimeea și Donbas, Iohannis a precizat că sancțiunile decise de Uniunea Europeană nu trebuie ridicate cât timp înțelegerile de la Minsk nu sunt complet implementate.

„În ceea ce privește situația din Crimeea și Donbas, reiterez ferm poziția României, că suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei nu sunt negociabile și că Europa nu are nevoie de încă un conflict prelungit (…) Reafirm poziția noastră că sancțiunile decise de Uniunea Europeană nu trebuie ridicate – nici măcar parțial – cât timp înțelegerile de la Minsk nu sunt complet implementate. În acest scop, rămâne esențială menținerea nivelului ridicat de coordonare trans-atlantică”, a declarat Klaus Iohannis.

Referindu-se, în acest context, la relația României cu Rusia, Iohannis a subliniat că trebuie să fie una bazată pe „predictibilitate și pragmatism”, adăugând că România este „deschisă pentru menținerea canalelor de dialog”.

„Cu Rusia, dorim o relație bazată pe predictibilitate și pragmatism, cu respectarea intereselor legitime ale României. Suntem deschiși pentru menținerea canalelor de dialog, deoarece este nevoie de interacțiune pentru conștientizarea de către Rusia a imperativului predictibilității și, mai ales, al respectului pentru dreptul internațional. Dorim contacte acolo unde este posibil, inclusiv în domeniul cultural, al schimburilor comerciale pe categorii care nu intră sub incidența regimului de sancțiuni”, a mai spus Iohannis.