Iordache neagă viciul de procedură invocat de Grindeanu: „Vă închipuiți că într-o țară a UE, Guvernul e închis?”

Publicat: 18 06. 2017, 14:02
Actualizat: 20 06. 2017, 17:25

„Este (n.r – moțiunea) la grupul parlamentar, la Cameră și la Senat, colegii vor merge și o vor semna. Nu titlul contează. Trebuie să vedem cum arată ca și text, dar, repet, e la grupul parlamentar”, a declarat Florin Iordache, la Realitatea TV, fără să știe să precizeze, însă, care va fi titlul moțiunii.

Iordache a negat viciul de procedură invocat de surse apropiate premierului Sorin Grindeanu, potrivit căruia moțiunea de cenzură nu va fi citită duminică în plenul Parlamentului, deoarece documentul trebuie trimis înainte la Guvern, iar registratura Executivului nu lucrează în duminica.

„Vă închipuiți că într-o țară a UE, Guvernul e închis? Vă înșelați. Chiar dacă e duminică, la ședința Biroului Permanent participă și reprezentantul Guvernului, ministrul pentru Relația cu Parlamentul. O parte a Guvernului va participa la ședință. Acest viciu de procedură, pe care cineva îl invocă, va fi depășit după ce colegii mei, PSD și ALDE, își vor însuși textul moțunii și va fi depus la președinții celor două camere. Va urma ședința în acel moment, când va fi depus la Biroul Permanent, și Biroul Permanent va stabili programul, vor primi și reprezentanții Guvernului, respectiv ministrul pentru Relația cu Parlamentul. Acela e momentul în care reprezentanții Guvernului vor primi documentul și îl vor trimite Guvernului”, a spus Iordache.

„Toate proiectele de legi, toate inițiativele sunt aduse la cunoștința Guvernului prin ministrul pentru Relația cu Parlamentul, face o informare la Guvern, deci o parte a Guvernului participă la ședință, ce vreți mai mult?”, a mai afirmat fostul ministru al Justiției.

Întrebat dacă social democrații sunt disperați, având în vedere convocarea Parlamentului într-o zi de duminică, Iordache a negat, revenind ulterior și afirmând că, de fapt, sunt disperați pentru că „România nu are acum un Guvern legitim”.

„Nu puteam anunța Guvernul până când colegii mei nu semnau moțiunea, nu o aduceau la Biroul Permanent, nu se stabilea un calendar. Unde ați auzit că un Guvern al unei țări chiar dacă e dumiminică, are închis comunicarea?”, a afirmat Iordache.

În plus, Iordache a subliniat că social-democrații nu au nicio emoție pentru miercuri și că moțiunea va trece cu peste 250 de voturi.

„Mai mult de cinci-patru, maxim cinci colegi nu vor semna moțiunea”, a insistat Iordache, afirmând că asistăm la o „lovitură de palat”.

„Lovitura de stat e stabilită în Constituție, lovitura de palat e ceea ce fac acești foști colegi de-ai noștri, în momentul în care au ocupat Guvernul, nu au fost mandatați nici de partid, nici de Parlament”, a completat Iordache.

Pe de altă parte, întrebat dacă OUG 13 a fost motivul rupturii dintre Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, Iordache a insistat asupra faptului că actul normativ, care a scos sute de mii de oameni în stradă, „constituțional și legal” a fost bine construit și că, de fapt, „a fost un act de manipulare legat de prevederile” ordonanței.