Își va depăși umbra ministrul Justiției?
Ca profesor de drept, era altceva. Desigur, fiecare dintre studenții care-l aveau ca examinator, îl cântăreau din priviri, întrebându-se dacă e un profesor generos, e drept, îngăduitor cu emoțiile inerente examenului.
Probabil că aceleași întrebări își pun astăzi și cei patru candidați la șefia DNA: Numărul prea mic de candidați cred că l-a surprins pe ministru. De ce oare? Din cauza examinatorului sau din cauza importanța postului solicitat? Greu de spus.
Examenul e bi-valent. Chiar dacă doar postulantul e notat, nici profesorul nu scapă de calificarea examinatorilor. Probabil că în folclorul local al Facultății de drept din Iași se spune despre dl Tudorel Toader că e bogat. Și, cred, pozitiv: exigent, dar drept. Așa cum văd că mulți profesioniști ai magistraturii și-au susținut doctoratul cu domnia sa. Fapt pe care, deseori, l-a făcut public nu fără orgoliu. Nu e puțin lucru să ai faima unei expertize profesionale și, în plus, calitatea pedagogică sau empatia necesară îndrumătorului, pentru care ești ales!
Toate bune și frumoase pentru domnia sa, până la recentele dezbateri publice datorate urgentei modificări a codurilor. În ciuda fentelor pe care le-a încercat de a nega paternitatea grosolanelor modificări aduse legilor anticorupție, opinia publică nu s-a lăsat înșelată. Nu o poate nega! Sigur, un om aflat într-o funcție publică, supus unor presiuni asumate odată cu acceptarea calității de membru al unei echipe, pus în fața unui angajament de asemenea anvergură – modificarea cu dedicație a legilor anticorupție – dacă nu se retrage la timp, continuând să funcționeze, își va asuma conștient sau nu un, comportament impropriu, alienant.
Să încercăm un exercițiu de empatie. Evocând aici un eveniment petrecut, de curând, la fosta sa facultate ieșeană. E vorba de tradiționala trecere de ștafetă de la o promoție la alta. Temperatura emoțională a îndemnului făcut absolvenților acestei facultăți de liderul viitoarei promoții, Silvian-Emanuel Man, ne face să sperăm că noua generație nu e în totalitate inflamată de pragmatism cu orice preț, ci și de un idealism care face unică vocația magistraturii: „Succesul nu se măsoară după cât de departe veți ajunge în carieră, ci după cum își vor aminti oamenii despre voi, în posteritate. De aceea, vă rog să intrați în istorie ca luptători împotriva corupției, minciunii și neadevărului și să nu fiți, carecumva, părtași cu politicienii și cu infractorii. Să fiți iubiți și aclamați, cum a fost iubită și aclamată doamna Kovesi săptămâna trecută și să nu intrați în infamie, cum a intrat, din păcate, domnul Toader! Doamne, ajută! Adevărul va răzbi prin voi!”
N-am avut nici o reacție publică din partea domnului Profesor. Dar asta nu înseamnă că nu e afectat. Un om care se ferește de stridențe, care nu ține cu orice chip să se pună în fason, să iasă din norma universitară a vocației sale, e mai retractil, caută posibilități reparatorii care să-i readucă identitatea pierdută. Domnul Toader, în schimb, a continuat pe linia aventurii sale de ministru care cere Curții Constituționale să tranșeze războiul lui cu dna Kovesi. Războiul câștigat în fața fostei lui doctorande l-a încurajat să se războiască și cu alți magistrați care au îndrăznit, cu decența de rigoare într-o polemică pe teme academice, să-i pârască la Inspecția judiciară. Dezamăgitor. Și totuși…
Acum, dl Tudorel Toader, profesor universitar, doctor, rector al Universității „A.I.Cuza” din Iași (suspendat pe timpul mandatului ministerial), membru al Comisiei de la Veneția, fost membru al Curții Constituționale se află în fața unui nou examen. Nu doar de alegere a viitorului succesor la conducerea DNA, dar și de subordonare a conștiinței, a orgoliului care – se pare – crește exponențial odată cu asumarea de noi prerogative decizionale. Va reuși Profesorul, acel magistru pe care-l regretă foștii săi elevi, să fie drept, să treacă și propriul său examen de conștiință? Mai ales că, neîndoios, știe că puterea, cu cât e mai mare, devine și mai corupătoare. Acesta e examenul său.