„Mă gândesc foarte serios să le interzic în Mamaia!” Ce nu mai vrea să vadă Radu Mazăre în stațiunea de lux de pe litoral

Publicat: 12 08. 2013, 21:25
Actualizat: 07 05. 2019, 16:14

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat pentru gândul că „se gândește serios” să interzică schi-jeturile în Mamaia, după ce a fost implicat într-un incident cu fotbalistul Younes Hamza de la Petrolul Ploiești.

„Mă gândesc serios să interzic schi-jeturile în Mamaia, că nu se poate așa ceva. Și așa au fost până acum mulți morți și accidente pentru că pune mâna pe un schi-jet de 200 de CP care aleargă cu 100 km/h un deștept care e treaz, nu este treaz și așa omoară oameni”, a spus pentru gândul Mazăre.

Edilul a adăugat că, peste tot în Europa, zona de schi-jeturi este strict delimitată și este departe de „zona de îmbăiere”.

„Probabil zonele vor fi undeva spre Năvodari sau unde or fi, în zone care nu sunt populate. Să nu mai vedeți în Mamaia schi-jeturi și oameni călcați de schi-jeturi. Eu și așa am avut mai multe presiuni pe tema asta însă am zis să rămână totuși permisivă, dar acum dacă am trăit-o pe pielea mea…”, a afirmat Radu Mazăre.