Panourile ELECTORALE au înflorit înainte de vreme / Tot ce trebuie să știi despre calendarul ALEGERILOR din 9 iunie

Panourile ELECTORALE au înflorit înainte de vreme / Tot ce trebuie să știi despre calendarul ALEGERILOR din 9 iunie
Publicat: 02/04/2024, 08:00

Alegerile comasate intră în linie dreaptă. Perioada electorală pentru alegerile europarlamentare și locale a început pe 12 martie 2024 şi se încheie după 3 zile de la publicarea rezultatului votului în Monitorul Oficial al României. 

Pe 9 iunie, votezi în aceeași secție, atât primarul, cât și reprezentantul în Parlamentul European. Vei avea buletine de vot separate, prezența la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin. Dar poți alege să votezi la ambele tururi de scrutin sau doar la unul.

Dacă alegi să participi la un singur tip de scrutin, președintele sau un reprezentant al secției trebuie să bifeze, în prezenţa ta, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii din lista electorală permanentă aferentă tipului de scrutin pentru care nu ai optat.

Trebuie să știi că politicianul tău favorit poate fi pe mai multe liste. Adică, la alegerile din data de 9 iunie, o persoană poate candida, în acelaşi timp, pentru Parlamentul European, dar şi pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean.

Care este calendarul electoral?

Pe 6 aprilie, CNA stabilește regulile de desfăşurare prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale ale campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2024.

10 aprilie este ultima zi de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central. Până la ora 24.00, se poate efectura depunerea şi înregistrarea candidaturilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

De acolo, BEC va înainta, până pe 11 aprilie, către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) declaraţiile pe proprie răspundere ale candidaţilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securităţii sau de colaboratori ai acesteia.

Tot pe 11 aprilie, BEC va comunica public listele de candidaţi şi candidaturile independente la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, dar și semnele electorale, lista denumirilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ale căror semne electorale au fost înregistrate la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale. Urmează câteva zile pentru formularea de contestații pentru alegerile europarlamentare și soluționarea acestora de către Tribunalul București, prin decizie definitivă.

Pe 29 aprilie, BEC constată lista definitivă a candidaturilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

A doua zi, pe 30 aprilie, BEC stabilește, prin tragere la sorți, numărul de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au depus liste de candidaţi, precum şi al candidaţilor independenţi, la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

Pe 1 mai afli cine este cel mai înstărit român care te va reprezenta în Parlamentul European, întrucât, la acea dată se vor aduce la cunoştinţă publică declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

Pe 16 aprilie, începe perioada de depunere a candidaturilor la alegerile locale.

Iar pe 30 aprilie, adică cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor, se depun candidaturile la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale.

Stabilirea locurilor speciale pentru afişaj electoral la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale şi asigurarea amplasării de panouri electorale în cadrul acestora.

Pe 9 mai, de Ziua Europei, România se umple de afișe. Este ziua în care primarii stabilesc locurile speciale pentru afișajul electoral la alegerile pentru alegerile europarlamentare și locale și asigurarea amplasării de panouri electorale în cadrul acestora.

Când aflăm cine merge la Bruxelles?

Pe 10 mai, se România dă startul oficial al campaniei pentru alegerile comasate, locale cu europarlamentare, care va dura până pe 8 iunie, la ora 07.00.

Ordinea candidaților la alegerile locale se trage la soți pe 11 mai. În săptămâna următoare se imprimă buletinele de vot, se confecționează stampilele, la Monetăria Statului, și se imprimă timbrele autocolante.

Candidații și partidele politice au la dispoziție 30 de zile pentru a te convinge că merită votul tău.Cu o zi înaintea alegerilor se face curățenie în preajma secțiilor de vot. Adică, pe 8 iunie, seara, se îndepărtează materialele de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare.

Pe 9 iunie, președinții biroului electoral al secţiei de votare deschid procesul de vor la ora 07.00 și îl închid la ora 22.00

Însă, dacă ora 22.00 te-a prins la coadă, în fața secției, să știi că îți poți exercita dreptul la vot.

Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot vota până la ora 23.59.

Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 22.00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot, până la ora 23.59.

În termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării, adică pe 10 iunie se efectuează numărarea voturilor, încheierea proceselor-verbale şi întocmirea dosarelor cu rezultatele votării la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 și pentru Parlamentul European.

Dacă există cereri pentru anularea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European pe motiv de fraudă electorală sau pentru anularea alegerilor într-o circumscripţie electorală la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, acestea pot fi înaintate numai însoțite de dovezile pe care se întemeiază, cel mai târziu pe 10, respectiv 11 iunie.

În termen de 24 de ore de la primirea tuturor proceselor-verbale de la birourile electorale de circumscripţie se face centralizarea voturilor şi a rezultatului alegerilor pe judeţ, respectiv pe municipiul Bucureşti, pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi candidaţi independenţi şi încheierea câte unui proces-verbal pentru consilierii locali, consilierii judeţeni, consilierii municipiului Bucureşti, respectiv pentru primari şi primarul general.

În ceea ce privește europarlamentarele, după primirea tuturor dosarelor de la birourile electorale de circumscripţie judeţeană judeţene şi birourile electorale de circumscripţie ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Partidele vor afla câți deputați trimit la Bruxelles în aproximativ 48 de ore de la încheierea votului. 

În acest termen, se calculează pragul electoral şi coeficientul electoral şi se stabilește lista partidelor politice, a alianţelor politice, a alianţelor electorale şi candidaţii independenţi cărora li se pot repartiza mandate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European. Repartizarea mandatelor se face prin metoda d’Hondt, cea mai populară dintre metodele divizorului.

Aceasta presupune împărţirea succesivă a numărului de voturi ale fiecărui partid la 1, 2, 3… n, acesta din urmă fiind numărul mandatelor de alocat. Rezultatele se ordonează apoi descrescător şi fiecare partid primeşte atâtea mandate de câte ori apare în primele n.

După soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală şi centralizarea rezultatului alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, BEC valizează alegerile europarlamentare și publică rezultatul acestora în Monitorul Oficial al României.

Panourile electorale au înflorit înainte de vreme

Chiar dacă au răsărit panouri cât blocul, prin București și marile orașe, cu chipurile politice care îți cer votul, acestea nu fac parte din materiale de propagandă electorală ce pot fi finanțate în campania electorală. Cel puțin, așa zice legea, mai exact HOTĂRÂREA privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Acestea sunt: bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă

Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video care îndeplinește
următoarele condiții:
a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri, clar identificat;
b) este utilizat în perioada 10 mai 2024—8 iunie 2024, ora 7.00;
c) are obiectiv electoral și se adresează publicului larg;
d) depășește limitele activității jurnalistice de informare a publicului.

Legiuitorul a decis și detaliile tehnice pentru tipurile de materiale de propagandă electorală, cum ar fi cele pentru afișele electorale, care ar trebui să aibă dimensiuni de cel mult 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură.

Afișele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură.

Atenție! Vremea gecilor și a găleților a dispărut. În campanie, partidele și candidații au interzis la distribuirea către alegători, în mod direct sau indirect, a pixurilor, a cănilor, a ceasurilor, a tricourilor, a jachetelor, a gecilor, a impermeabilelor, a pelerinelor, a vestelor, a șepcilor, a căciulilor, a fularelor, a sacoșelor, a pungilor, a umbrelelor,
a găleților, a brichetelor, a chibriturilor, a produselor alimentare, a produselor alcoolice, a țigărilor și a altor produse din tutun, a calendarelor bisericești și a altor asemenea produse.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
E ilegal pentru cei cu CASA la CURTE. Nu poți face asta vecinului. Faci închisoare
Viața la bloc. Cum pot fi diminuate sumele plătite la întreținere
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?