Papa de la Roma și președintele de la București

Săptămâni pline de schimbări și de alegeri. Săptămâni în care oamenii, mai mult ca niciodată, se caută ca să se judece, doar ca să se atace și ca să găsească acul – fiecare în ochiul în care privește. Până și copiii de clasă primară știu cine e unul, cine e celălalt, dar mai ales sunt bombardați, de la colegi, cu informații din care ar trebui să afle de ce să votăm cu unul, de ce să aruncăm cu pietre în celălalt, cât bine ar putea face unul dintre candidați – luminatul, și în ce hău ar arunca țara celălalt – trimisul întunecimii.

Între timp, la Roma s-a ales un nou Papă. După plecarea în ceruri a Papei Francisc, a venit rândul lui Leon al XIV-lea să aducă între oameni speranța că din credință se mai poate afla salvarea. Am urmărit momentul prezentării noului îndrumător al Bisericii Catolice de parcă mi-ar fi schimbat direct și mie traiectoria în viață.

CONTROVERSĂ Aberațiile noilor taxe și impozite Bolojan. Mașinile hibride au un impozit mai mare decât un diesel vechi. Lista completă a creșterilor de taxe la mașini după noua lege fiscală

06:00

CONTROVERSĂ Donald Trump amenință: “Într-un fel sau altul, Groenlanda va fi a noastră”

05:00

Nu e primul conclav la care sunt martor, v-am mai spus că îmi amintesc perfect miercurea de acum doisprezece ani, când argentinianul Bergoglio devenea primul om al catolicismului. În mod straniu, când a fost ales Benedict al XVI-lea, nu cred că eram conectată la postul ce avea să transmită live fumul alb ieșind pe hornul de la Vatican.

Săptămâna trecută, însă, pe după-amiază, mergeau știrile și în casa în care stau și care nici măcar nu-i până la capăt a mea. Și am chemat-o pe Alexandra noastră de opt ani să vedem împreună cine e noul papă. Prima impresie contează, spun specialiștii în psihologie. Înainte să studiez, să citesc puțin și să aflu despre Robert Francis Prevost că este născut la Chicago, că a fost mereu un apărător al sărmanilor și, pe deasupra, în ultimii ani, un apropiat al Papei Francisc, am măsurat prezența sa la balconul Vaticanului văzându-i ochii în lacrimi. Lacrimi de copil în ochii celui care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va sta în fruntea Bisericii Catolice în următorii mulți ani. Alexandra m-a întrebat: mami, plânge? Aproape, i-am spus. Înseamnă că e un om bun.

Așa să fie!

Papă la Roma avem, lipsește un președinte în România. Și lucrurile nu par deloc simple. Ura care s-a instalat între oameni e mai gravă decât orice vot. Ce mai e grav? Faptul că nu mai poți avea o opinie, că libertatea de a alege se pedepsește cu grave injurii, că sunt implicați copii de șapte, opt ani în propagande de doi bani. Și pe 18 mai ni se cere, imperativ, să votăm inteligent.

Să fim eleganți, să dovedim că aparținem de intelectuali, nu de poporul fără școală. Dar care sunt, de fapt, intelectualii țării? Care sunt oamenii pe spinarea cărora se poate construi podul de care avem nevoie ca să ieșim din criza în care ne pregătim să ne scufundăm?

Care sunt oamenii drepți? Și, indiferent cine iese pe 18 mai președinte, ce pățește dacă se dovedește, după un an, doi de putere, că ne-a mințit? Nimic, ca mai toți ceilalți foști președinți care, după ce au vândut tot ce era de vândut în România, dorm în frumoase vile de protocol și mai au și tupeul azi să-și dea cu părerea. Rușine!

Citește și:

Capitala de la Cluj

Liniştea de după furtună

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?