Pensiile speciale pot fi mărite chiar de la 1 iulie. Modificările votate de senatorii din Comisia de muncă, la propunerea Olguței Vasilescu

Publicat: 17 05. 2017, 17:05

Eliminarea articolului a fost propusă de ministrul Muncii Lia Vasilescu. Aceasta a cerut permisiunea președintelui de ședință întreruperea discuțiilor cu privire la un alt articol, pentru a reveni asupra articolului privind pensiile speciale și militare.

„Aș vrea din partea inițiatorilor să retragem articolul 40 din textul legii care tocmai s-a votat în comisie, să nu mai apară în plen”, a pus Olguța Vasilescu. Propunerea a fost aprobată după ce, cu doar două ore înainte, senatorii din Comisia de muncă adoptaseră un amendament prin care se suspendă temporar actualizarea pensiilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, ale membrilor Corpului diplomatic și consular, ale judecătorilor și procurorilor, ale militarilor, polițiștilor.

„Până la 1 ianuarie 2019 se suspendă temporar actualizarea în funcție de majorarea salariilor, soldelor, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare a pensiilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, ale membrilor Corpului diplomatic și consular, ale judecătorilor și procurorilor, ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, ale auditorilor publici externi precum și actualizarea indemnizației pentru limită de vârstă de care beneficiază deputații și senatorii”, se precizează în amendamentul depus de Ministerul Muncii la Legea salarizării.

Pensiile speciale pot fi majorate, astfel, chiar de la 1 iulie, deși este stipulată o interdicție potrivit căreia acestea rămâneau înghețate până în 2022. Este vorba despre acele indemnizații speciale acordate parlamentarilor, magistraților, funcționarilor publici parlamentari sau polițiștilor. 

Senatorii din Comisia de muncă nu au fos de acord, în schimb, cu sporurile de 15% pentru persoanele cu handicap vizual, după cum prevede proiectul inițial, și nici cu amendamentul care prevedea extinderea sporurilor pentru toate persoanele cu dizabilități, argumentând că „o chestie minoră poate să fie considerată de medici dizabilitate. Ce facem, dăm sporuri așa la toată lumea? Eventual găsit ce anume dizabilități merită recompensate cu acest spor”.