Primarul Slatinei acuză presiuni politice după ce Poliția ar fi deschis dosar penal pe numele său. Cum se apăra edilul
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, susține că este ținta unei campanii de denigrare după ce Poliția Olt a anunțat deschiderea unui dosar penal care vizează conducerea unei motociclete fără permis corespunzător categoriei vehiculului.
Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, edilul afirmă că ancheta ar avea motivații politice și că momentul anunțului ar fi fost ales strategic.
De Mezzo susține că adversarii politici vor să distragă atenția opiniei publice de la faptul că au fost reluate lucrările la Sala Polivalentă din Slatina, proiect pe care îl consideră unul important pentru oraș.
„Au mai inventat un dosar penal, cum că aș fi condus motocicleta fără să am permis”, a scris Mario De Mezzo. Acesta susține că a condus o motocicletă de 125 cmc în cadrul evenimentului de deschidere a sezonului moto, pe un traseu care ar fi fost închis circulației publice.
Edilul a lansat acuzații la adresa unor reprezentanți ai Poliției și ai presei locale, despre care spune că ar acționa coordonat împotriva sa. Totodată, el a afirmat că nu este intimidat de anchetă și că își va continua activitatea administrativă.
Primarul din Slatina ar fi vizat de un dosar penal
Reacția primarului vine după ce Inspectoratul de Poliție Județean Olt a transmis că, la data de 25 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la faptul că, în ziua de 10 mai 2026, în timpul unei manifestații moto desfășurate în municipiu, un bărbat de 49 de ani ar fi condus o motocicletă pe drumurile publice fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului.
„Ca urmare a sesizării, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina”, a transmis IPJ Olt.
Poliția nu a făcut public numele persoanei vizate de anchetă. Cercetările sunt în desfășurare, iar până la finalizarea acestora beneficiază de prezumția de nevinovăție.
FOTO: Facebook
Recomandarea autorului:
- Presa locală: Scandal de proporții la Primăria Slatina. Edilul de Mezzo ar fi bătut un angajat. Primarul este suspect într-un dosar de corupție
- Mario De Mezzo, primarul PNL de Slatina, surprins la shopping, în București, cu mașina primăriei. La mall, pe bani publici
- Schimb de replici incredibil între doi edili din Olt: ”Te rog din suflet nu mai bea” / ”Tu nu bei niciodată?”. Motivul uluitor pentru care viceprimarul din Corabia l-ar fi sunat, sub influența alcoolului, pe primarul din Slatina