Reacții după MEGA-EXCLUSIVITATEA „Gândul”: Ce spune Claudiu Târziu despre întâlnirea cu Florian Coldea / „Nu stau de vorbă cu toți analfabeții”

Publicat: 28 05. 2023, 09:50
Actualizat: 28 05. 2023, 10:25

După cum era de așteptat, pozele publicate de GÂNDUL – în care apar Florian Coldea, Vasile Dîncu, deputatul PSD Radu Popa și senatorul AUR Claudiu Târziu – au stârnit un val de reacții în spațiul public și, mai ales, în zona politică. 

Gândul a publicat, sâmbătă, imagini-bombă, surprinse în fața unui restaurant libanez din București. Acolo generalul Florian Coldea (fost adjunct al SRI) și „strategul” Vasile Dîncu (ex-ministru al Apărării până în toamna lui 2022) au prânzit cu doamnele.

La masă au fost prezenți și deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa, zis ”Radu al Romaniței” (după celebrul episod de infidelitate din 2006) ori „finuțul Popică” fiindcă Radu este finul „cu acte în regulă” al lui Vasile Dîncu.

Spre „spartul prânzului” a apărut și senatorul AUR  Claudiu Târziu, cu care nașul și finul s-au întreținut minute în șir cu zâmbetele pe buze. Din tabloul de final, aproape familial, au lipsit însă generalul Florian Coldea & doamna lui, care au preferat să mai aștepte puțin în restaurant după despărțirea de ceilalți comeseni pentru că au comandat și „la pachet”, iar comanda nu fusese încă finalizată. Dar asta nu ne-a încurcat pe noi să avem și imaginile care să întregească povestea despre care, așa cum menționam la începutul articolului, va vorbi toată România. Sau – cel puțin – se va vorbi cu nesaț în toate cercurile înalte ale României.

Vasile Dîncu și finii lui – Radu Popa și Ana Maria Antoaneta – au părăsit restaurantul primii

Reacția lui Claudiu Târziu, după „prânzul cel de taină”

Claudiu Târziu (lider al senatorilor AUR) a spus, la România TV, că „atât timp cât nu există o fotografie din restaurant” discuțiile nu își au rostul. „M-am întâlnit în apropierea restaurantului întâmplător cu domnii Dâncu și Popa”, a afirmat liderul AUR.

În cadrul aceleiași intervenții de la postul TV menționat, discuțiile au degenerat și s-a ajuns la injurii între social-democratul Radu Cristescu și Claudiu Târziu.

„Domnule, dacă permiteți să fiu luat la **** la telefon, eu sunt lider de partid, nu stau de vorbă cu toți analfabeții”, a afirmat Târziu, în partea de început a intervenției sale, conform Știri pe Surse.

Cristescu a replicat: „V-a prins cu pantalonii în vine. Cea mai bună dovadă a faptului că AUR e creația securității și a lui Coldea”. Răspunsul lui Târziu a fost că spune o „o prostie”, neavând nicio legătură cu Coldea. Cristescu l-a făcut securist. „Băi securistule, tu cu mine nu ești frate, tu ești un securist ca și partidul tău”, a completat deputatul PSD.

„Mă-ta e securistă, da? Mă-ta e securistă”, i-a replicat Târziu, potrivit stenogramei. Cristescu a continuat prin asocierea AUR cu Florian Coldea: „Avem explicația acum cum a luat AUR 10% din nimic. S-au întâlnit cu stăpânul care i-a creat”.

Ex-ministrul Apărării Vasile Dîncu a zăbovit la o discuție cu finul Radu Popa, fina și senatorul AUR Claudiu Târziu.

Ex-ministrul Apărării Vasile Dîncu a zăbovit la o discuție cu finul Radu Popa, fina și senatorul AUR Claudiu Târziu

„Toți eram la mese separate dar când am intrat, Dâncu a mers să salute familia Coldea”

La rândul lui, deputatul PSD Radu Popa a scris un mesaj pe Facebook, în care a explicat cu au stat lucrurile, din perspectiva sa.

„Dacă știam câtă atenție primește un prânz cu soția si cu nașul meu, cred că o invitam mai des pe Antoaneta in oraș:) Acum, într’un registru serios, povestea adevărata este următoarea: soției mele îi place să gătească și, de aceea, weekendurile le petrecem de obicei cu prietenii, acasă. Sâmbăta asta, nașul nostru, prof. Vasile Dâncu a fost în București si a avut câteva ore libere la prânz. Așa că am profitat de o companie plăcută si l-am invitat în oraș. În restaurantul la care am mers se întâmplau să mai fie, printre multi alții, la mese învecinate, alți doi parlamentari-un deputat de la PSD si unul de la PNL-un celebru jurnalist si gen. Florian Coldea cu soția, care erau deja acolo când noi am ajuns”, a scris Popa pe Facebook.

„Toți eram la mese separate dar când am intrat, prof. Dâncu a mers să salute familia Coldea și, pentru câteva minute, a rămas la masa dumnealor. După ce s-a întors la masa noastră comentariile “de la distanță” au continuat și cum mesele restaurantului erau relativ apropiate, după un timp ne’am strâns toți la aceeași masă. Pe la masa noastră au trecut, pe rând, deputatul PNL, apoi jurnalistul, apoi deputatul PSD. La final, noi doi am plecat cu prof. Dâncu iar fam. Coldea a rămas în restaurant, la fel cum au făcut și deputatul PSD și jurnalistul de care v-am scris mai sus. Afară, la ieșire, în fata restaurantului, ne-am intersectat cu senatorul Claudiu Târziu, pe care l-am salutat si ne-am continuat drumul.  Asta e povestea neromanțată”, a explicat deputatul PSD.