Replică dură a administrației prezidențiale la „gluma” lui Dragnea: O ironie bazată pe un neadevăr

Publicat: 27 09. 2017, 13:40
„E o glumă sau este o ironie bazată pe un neavăr? Aș face o mică remarcă: dacă reprezentarea României la ONU și întâlnirea cu lideri de stat, printre care și președintele SUA, reprezintă o vacanță, atunci chiar nu mai am alte comentarii pe acest subiect”, a răspuns purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale, Mădălina Dobrovolski, întrebată cum a interpretat președintele această remarcă a liderului PSD.
 
Președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Liviu Dragnea, a evitat, miercuri, să comenteze declarațiile șefului statului, Klaus Iohannis, referitoare la atitudinea PSD față de Justiție, el arătând că Iohannis a vorbit „destul” și că a venit „supărat” din vacanță și „ne-a certat pe toți”.
 
„Nu vorbesc. A vorbit președintele (Klaus Iohannis, n.r.) destul. Și așa a venit supărat din vacanță și ne-a certat pe toți”, a spus Dragnea, la ieșirea din sala de plen a Camerei Deputaților, el evitând să facă declarații suplimentare.
 
Marți, Klaus Iohannis a declarat că justiția este atacată, de la alegerile parlamentare încoace, de „un număr impresionant de politicieni influenți” și a cerut „implicare civică maximă”. 
„Nu putem să nu constatăm că, de la alegerile parlamentare încoace, un număr impresionant de politicieni influenți se ocupă cu a ataca justiția, procurorii, procedurile din justiție, inducând în populație impresia că justiția nu funcționează. Cu siguranță, s-a putut constata că mai mulți politicieni influenți sunt fie condamnați penal, fie judecați penal, fie urmăriți penal”, a declarat Klaus Iohannis.
 
Acesta susține că îngrijorările sale dinainte de alegeri s-au adeverit în timp. „Înainte de alegeri le-am atras atenția alegătorilor că ar fi foarte grav ca persoane condamnate sau judecate penal să ajungă în conducerea statului. Automat ar apărea o presiune imensă asupra justiției. Iată că acest lucru s-a întâmplat”, a spus președintele.
 
Din acest motiv este nevoie de „implicare civică maximă” din partea celor care pot contribui la dezbaterile pe marginea legilor justiției. „De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toți cei care doresc o Românie stat de drept și care doresc o Justiție independentă să se anunțe și să-și spună opinia. Nu doresc prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vreau să chem oamenii să protesteze sau să apară divergențe majore, dar o societate sănătoasă — și eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România — este obligată să discute public aceste chestiuni, fiindcă ele ne afectează în definitiv pe toți”, a afirmat șeful statului.
 
Iohannis a reiterat principalele motive de nemulțumire pe care le are față de legile justiției preconizate de actuala coaliție guvernamentală. „Multe puncte de acolo mi se par eronate, iar abordările greșite. Concret, m-aș referi la două chestiuni (…) care mă îngrijorează foarte mult. Faptul că președintele se propune a fi scos din procedura de numire a procurorilor-șefi mi se pare o greșeală fundamentală fiindcă doar prin prezența președintelui România a ajuns să aibă o activitate anticorupție consistentă, recunoscută pe plan mondial și președintele României este garantul că lupta anticorupție nu este subjugată politic. A doua chestiune care se dorește în așa-zisa reformă a justiției și care mă îngrijorează profund este faptul că se propune ca Inspecția Judiciară să nu mai fie subordonată CSM care, conform Constituției, garantează independența justiției, ci Ministerului Justiției care este un organism eminamente politic. Faptul că ministrul nu este numit politic nu schimbă nimic. Guvernul este unul format din politicieni și subodonarea Inspecției Judiciare către minister aduce riscul unei presiuni politice asupra sistemului judiciar”, a argumentat președintele Iohannis.
 
Întrebat dacă are de gând să discute aceste chestiuni cu prim-ministrul Mihai Tudose, Iohannis a răspuns: „Aștept să mă consulte dacă are nevoie de un sfat bun.”
 
Iohannis a cerut demisiile lui Plumb și Shhaideh: „Persoane urmărite penal nu ar trebui să fie în Guvern”
 
Președintele Klaus Iohannis susține că Sevil Shhaideh și Rovan Plumb ar fi trebuit să demisioneze din Guvern după ce DNA a început ancheta împotriva lor, în dosarul Belina.
 
„Eu vreau să cred că că România întărește statul de drept. Într-un stat de drept , persoane urmărite penal, judecate, condamnate nu au ce căuta în conducerea statului. Da, doamnele ministru trebuiau să demisioneze. A doua variantă democratică, trebuiau să fie retrase. Faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu este de bun augur (…) Ar trebui ca persoane urmărite penal să nu fie în conducerea statului, să nu fie în Guvern”, a spus Iohannis. Șeful statului a precizat că, în lipsa unei demisii, PSD ar fi trebuit să le retragă sprijinul. 
 
Iohannis a precizat că e treaba judecătorilor să stabilească vinovăția.
 
„Nu mă antepronunț prin această afirmație și nu cunosc detaliile din dosar și nu este treaba mea. Îmi doresc foarte mult să avem un guvern care nu este supus unor suspiciuni, un guvern care acționează pentru România și pentru români. Nu știu dacă doamnele sunt vinovate sau nevinovate. Nici nu e treaba mea și nu este nici treaba PSD să stabilească acest lucru. Vinovăția se stabilește de către judecători”, a mai spus Iohannis.
 
Klaus Iohannis a precizat că în acest moment nu are „niciun temei” pentru suspendarea celor doi miniștri. El a explicat că în cazul lui Sevil Shhaideh acuzațiile vizează activitatea sa ca secretar de stat, nu ca ministru, iar în privința Rovanei Plumb este nevoie ca parlamentul să ceară începerea urmăririi penale. 
 
Vicepremierul Sevil Shhaideh este urmărită penal pentru abuz în serviciu de procurorii anticorupție în dosarul Insula Belina. În aceeași cauză DNA cere aviz pentru începerea urmăririi penale a Rovanei Plumb, ministrul Fondurilor Europene și deputat, fiind acuzată de complicitate la abuz în serviciu.  
 
Potrivit procurorilor, în anul 2013, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. 
 
„Totodată, au fost efectuate notări în cărțile funciare ale celor două imobile (insula Belina și brațul Pavel) cu încălcarea dispozițiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere și pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menționate. În susținerea acestor demersuri, persoane cu funcții de decizie din Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și din Oficiul de Cadastru Teleorman, Biroul de Cadastru Alexandria, Administrația Națională „Apele Române” și Consiliul Județean Teleorman au servit intereselor unei societăți particulare, încălcând dispoziții prevăzute în mai multe legi”. 
 
Concret, procurorii susțin că, prin lege, Insula Belina și Brațul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public și nu ar fi putut fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. Aceste mișcări ar fi fost făcute sub pretextul realizării Complexului turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca”, în vara anului 2013, atunci când Consiliul Județean Teleorman a înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P), o notă de fundamentare privind trecerea unor bunuri din proprietatea publică a statului și din administrarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice – Administrația Națională „APELE ROMANE”, în proprietatea publică a județului Teleorman și administrarea Consiliului județean Teleorman.