Titus Corlățean, ministru de Externe în GUVERNUL PONTA II. Cel mai bun imitator al lui Năstase și responsabil cu „umanizarea” Guvernului Ponta în ochii Europei

Publicat: 19 12. 2012, 13:33
Actualizat: 16 03. 2017, 00:33

Titus Corlățean, propus ministru de Externe în Guvernul Ponta II, și-a început cariera ca diplomat în MAE, însă ascensiunea sa, inclusiv în politică, a început odată intrarea în echipa lui Adrian Năstase, căruia i-a fost consilier personal. Admirația lui Corlățean pentru Năstase a fost atât de mare, încât multă lume a remarcat că tânărul politician încerca să copieze modul de a vorbi și gesticulația mentorului său. Corlățean a visat întotdeauna să fie ministru de Externe, dar n-a reușit decât recent acest lucru, după câteva momente de mare dezamăgire. Prima oară l-a refuzat Mircea Geoană, când l-a propus pentru această funcție pe Cristian Diaconescu, a doua oară chiar Ponta, care a dat portofoliul liberalilor pentru Andrei Marga.

Ambițios și muncitor, deși total lipsit de carismă sau de umor, Corlățean a dus în ultimele luni o intensă campanie de „umanizare” a Guvernului Ponta în ochii partenerilor europeni și euroatlantici după campania agresivă de răsturnare a lui Traian Băsescu. Corlățean face vizite externe, dă interviuri în ziarele străine sau facilitează astfel de interviuri pentru a schimba imaginea Guvernului Ponta și pentru a arăta „adevăratele realități din România”. Chiar dacă deocamdată în lipsesc contactele de top în lumea politicii externe și anvergura internațională, Corlățean își dorește mult să-și facă un nume în acest domeniu pe care-l servește cu pasiune.

Lunga așteptare

Corlățean face parte din echipa guvernului Ponta I, în care a fost instalat la șefia Externelor în luna august, după ce inițial, în luna mai, i se repartizase portofoliul Justiției.

Și în 2009 era așteptată numirea sa la MAE, atunci când PSD a format un Guvern cu PDL, dar, în cele din urmă, fotoliul ministerial i-a revenit lui Cristian Diaconescu, ulterior plecat din PSD. Corlățean s-a mulțumit, la vremea respectivă, cu președinția Comisiei de Politică Externă din Senat, post care a fost preluat apoi de Mircea Geoană.

Corlățean a activat timp de șapte ani, din 1994 până în 2001, ca diplomat în MAE, după care fost, timp de doi ani, din 2001 până în 2003, consilierul personal al lui Adrian Năstase pe probleme de politică externă.

În 2004, Corlățean a fost ales deputat. El a candidat ulterior pentru un post de parlamentar european, fiind ales în PE și activând ca membru al Comisiei de Politică externă a PE.

Din 2008 este senator de Brașov și președinte al Comisiei de Politică externă din Senat.

În vârstă de 44 de ani, Corlățean este licențiat în Drept la Universitatea București și are o diplomă de studii aprofundate în Drept Internațional și Relații Internaționale la aceeași universtitate

În 2010, devine doctor în Drept Internațional Public la Universitatea București.

În prezent, Corlățean este lector universitar la Universitatea „Nicolae Titulescu”, el fiind, din 2011, și avocat în Baroul București.

Corlățean a fost, pe rând, purtător de cuvânt, vicepreședinte și secretar general al PSD.

Conform CV-ului său, Titus Corlățean știe limbile engleză și franceză.

În anul 2004, el a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în Grad de Cavaler. Corlățean este căsătorit și are un copil.