Tom Bugețel i-a înnebunit pe primari. „E o multiplicare diabolică a hârtiilor, de la 1 ianuarie. Dracu” a făcut ordinele astea. Dar și dracu” le făcea mai bine!”

Tom Bugețel i-a înnebunit pe primari. „E o multiplicare diabolică a hârtiilor, de la 1 ianuarie. Dracu'' a făcut ordinele astea. Dar și dracu'' le făcea mai bine!
Publicat: 12/01/2014, 17:22
Actualizat: 07/08/2015, 20:19

Primarii au început anul electoral 2014 cu o nouă revoltă la adresa Guvernului. Ținta lor principală: ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, dar și secretarul său de stat, Gheorghe Gherghina, care au semnat, pe finalul anului trecut câteva ordine care au simplificat munca funcționarilor din Trezorerie, dar au multiplicat birocrația, bulversând primarii.

Cei mai afectați sunt primarii de comune sau cei ai localităților mici, în care, un singur funcționar din primărie are de făcut acum, de 10 sau chiar 20 de ori mai multe hârtii pentru achiziții sau pentru plata contribuțiilor sociale aferente salariilor. Este de altfel, potrivit primarilor contactați de gândul, unul dintre motivele principale pentru întârzierea plății salariilor unor categorii de bugetari, situație care ar urma să se repete lună de lună.

„E o multiplicare diabolică a hârtiilor, de la 1 ianuarie. Dracu” a făcut ordinele astea. Dar și dracu” le făcea mai bine!”, este revoltat primarul independent Emil Drăghici, din Vulcana-Băi (Dâmbovița), președintele Asociației Comunelor din România (ACoR).

Aceeași nemulțumire există și între primarii USL. Ales sub sigla PSD în Cornu, comuna din Prahova în care își au casele de vacanță atât familia lui Adrian Năstase, cât și cea a premierului Victor Ponta, primarul Cornel Nanu reclamă la rândul său „prostiile celor de la Finanțe, începând cu domnul Voinea, domnul Chițoiu, domnul Gherghina”. „Trebuiau să se gândească, să ne consulte și pe noi. La prima ocazie o să ridic problema în conducerea PSD”, spune Nanu.

În apărarea sa, Liviu Voinea spune că schimbările erau necesare, iar salariile se vor plăti în cele din urmă. „Ce a făcut Ministerul Finanțelor? A dat mai multe ordine în aplicarea ordonanței din octombrie. Trezoreria centrală a făcut traininguri. Toate instituțiile publice au participat la aceste seminarii, prin directorii economici”, se justifică ministrul delegat pentru Buget.

De la 10 la 96 de ordine de plată pentru o singură școală

Nu mai puțin de șapte ordine de ministru date în decembrie 2013, unele după jumătatea lunii, i-au dat peste cap pe primari care le-au găsit pe masă la întoarcerea din vacanță, pe 6 ianuarie 2014. Actele normative, intrate în vigoare de la 1 ianuarie pentru instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, schimbă semnificativ modul în care se întocmesc documentele pentru plata salariilor bugetarilor care țin de primării – inclusiv a celor din învățământ – sau pentru cea a contribuțiilor sociale aferente acestora.

Plățile pe stil nou nu se mai fac unitar, ci pentru fiecare reținere (sănătate, pensii, șomaj, CAR etc), ordinele de plată se fac pe o hârtie specială, pentru un singur salariat întocmindu-se minimum 4 ordine de plată, susțin sindicaliștii Federației „Spiru Haret”.

Dacă în fostul sistem de reglementare o școală făcea 10 ordine de plată, acum face 96 și dacă avea 6 conturi bancare acum va avea 70.

Totul s-a transpus într-un soft în care fiecare din cele 13.300 de instituții publice au avut obligația de a se înscrie până la finalul anului trecut. „Sunt 13.300 de instituții publice. 11.000 se înregistraseră până la 31 decembrie în acest sistem. Nu era imposibil să faci lucrul ăsta până la 31 decembrie. În prezent s-au înregistrat toate”, susține Liviu Voinea.

Drăghici: „E nebunie!”

Dacă la Ministerul Finanțelor oficialii guvernamentali sunt mulțumiți că vor avea detalii financiare la un click, primarii, în spatele cărora vor sta în 2014 două campanii electorale importante, sunt revoltați.

„E nebunie! Sunt niște reglementări noi de la 1 ianuarieDracu” le-a făcut. Dar și dracu” le făcea mai bine. Eu am încercat să mă înțeleg bine cu toată lumea, dar așa ceva nu se poate. E o multiplicare diabolică. În loc să fac un ordin de plată trebuie să facem 24 de ordine de plată pentru Trezorerie. Întrebați orice primar de comună să vă spună cum s-a procedat la depunerea în Trezorerie a documentelor privind plata contribuțiilor lunare. E valabil și pentru salariile din învățământ, și pentru toate celelalte”, spune Emil Drăghici, președintele ACoR.

Din Prahova, primarul PSD din Cornu, confirmă aceeași bulversare în administrațiile locale. „Dacă pentru plata salariilor făceam 20 de ordine de plată, acum facem 70. Eu am 10 funcționari în primărie. Unul se ocupă de așa ceva. Stăm aici și noaptea să putem da salariile oamenilor. Eu fac parte din partidul de guvernământ, dar nu înseamnă că trebuie să îi laud când fac prostiile astea! Ministerul de Finanțe. Începând cu domnul Chițoiu, domnul Voinea, domnul Gherghina probabil. Poate că le-au făcut niște funcționari de acolo, dar dânșii le-au semnat. Trebuiau să se gândească , să ne consulte și pe noi. La prima ocazie o să ridic problema în conducerea PSD”, e revoltat Cornel Nanu.

Este de altfel, unul dintre motivele principale pentru care salariile bugetarilor vor întârzia în această lună și cu zece zile, situația urmând să se repete, previzibil, lună de lună. „Noi am stat și peste program în fiecare seară și am rezolvat azi, dar vor fi în continuare întârzieri. De obicei oamenii luau salariile pe 5, acum se pot plăti pe 10 la noi, dar eu sunt un caz fericit. Foarte multe localități o să întârzie și mai mult”, crede Nanu.

În marile orașe, cu un întreg departament economic în primărie, lucrurile merg mai repede. „Pentru mine, care am aparat administrativ mare, nu au fost probleme. Dar dacă ai 11 funcționari în primărie și doar unul face asta, îl omori”, susține Gheorghe Falcă, primarul PDL al Aradului și prim-vicepreședinte al Ascociației Municipiilor din România.

Falcă (PDL): „Ne-au făcut dependenți de Guvern: faci ce trebuie, primești banii prin diverse alte formule. Nu faci, nu-i primești”

Birocrația multiplicată nu este însă singura bombă aruncată de Guvern în primării de la începutul anului. Prin ordonanță de urgență, Guvernul a decis ca de la 1 ianuarie, primăriile să acopere minimum 25% din plata indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap, dar și pentru însoțitorii acestora. „Au schimbat toată legislația pe social ca să plătim și parte din indemnizațiile pentru persoanele cu handicap și însoțitorii lor. Să plătim noi 25%. Iar procedurile pentru aceste plăți trebuie să le faci lunar”, spune Falcă.

Marea presiune este tot la nivelul comunelor, acolo unde numărul asistaților de acest tip e mare, dar veniturile proprii sunt mici. „Probabil că o să dăm aceste ajutoare cât o să avem bani: o lună, două și restul… vedem. Înainte de sfârșitul anului vom rămâne fără bani”, estimează primarul din Cornu. Nanu admite că intrarea în criză riscă să se suprapună peste campania pentru prezidențiale, însă deocamdată nu are răspunsuri: „Adevărat. Dar dacă cei care au gândit legea nu s-au gândit și la asta, ce să facem? Multe localități nu or să fie în stare să plătească indemnizațiile în ultimele luni ale anului, indiferent de culoarea politică”.

Falcă crede că explicația ar fi într-o strategie a Guvernului de a avea primăriile la mână în an electoral. „Ne-au făcut acum dependenți de Guvern. Faci ce trebuie, primești banii prin diverse alte formule, tot de la Guvern. Nu faci, nu-i primești. Eu am un buget, mi-l reduc, dar nu mor în tranșee. În comune însă ce să mai reducă? Ei au 10-15 funcționari cu totul. Practic, Guvernul ți-a luat toți banii, pentru că cei care nu au acești 25% din fonduri proprii – iar cei mai mulți nu-i au, vor lua din bugetul primăriei, că aceste indemnizații nu pot rămâne neplătite, iar Guvernul le va da doar unora după aceea, prin diverse alte formule”, consideră primarul din Opoziție.

Voinea se justifică: „Monitorizarea. Aici e chestiunea”

Ministrul Liviu Voinea are și el o explicație: monitorizarea de la București. „Trebuie să fie transparență și responsabilitate în cheltuirea banului public. Dacă până acum se făcea raportarea la nivel de capitol, până acum se face la nivel de obiect, la nivel de detaliu inclusiv la împărțirea banilor de salariu. Aceste lucruri de la 1 ianuarie se vor cunoaște. Erau 27 de raportări lunare de la 13.000 de instituții publice. Erau imposibil de monitorizat. Acum o vom putea face. Aici este chestiunea”, a susținut ministrul pentru Buget, într-o emisiune la RTV.

Ministrul admite că noile ordine au bulversat administrația, aceasta fiind principala cauză a întârzierilor salariale, dar susține că lucrurile ar fi pe cale să se regleze. „Sunt 3.300 de școli care în decembrie, pe 9 decembrie plătiseră salariile, acum 1.300 de școli le-au plătit”, s-a apărat Voinea.

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
Klaus Iohannis, cu altă femeie de 1 decembrie! Cine e bruneta superbă? Oamenii au făcut...
FOTO. Iubita fiului lui Ion Țiriac, apariție incendiară! `Sori e atracția finalului de an`
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
Caz terifiant! Campioana olimpică, ruptă cu bătaia de iubitul ei! Judecătorii nu l-au pus sub...
Germania anunţă lockdown naţional pentru persoanele nevaccinate. Vaccinarea obligatorie ar putea intra în vigoare
O bancă din ROMÂNIA vinde un SUV BOMBĂ. Are dotări și un LOOK incredibile
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Un bărbat a încercat să se vaccineze anti-Covid într-un braț fals de silicon pentru a...
Klaus Iohannis, cu altă femeie de 1 decembrie! Cine e bruneta superbă? Oamenii au făcut...
O ROMÂNCĂ se află printre cele mai frumoase FEMEI din întreaga lume. A FASCINAT, dar...
MEDIC de la Spitalul MEDGIDIA, DECORAT de IOHANNIS!
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a...
Vestea ȘOC a momentului în România: a fost găsit mort. Primele informații
Veste teribilă pentru milioane de români! Va fi jale la începutul anului viitor. Nimeni nu...
Raed Arafat spulberă speranțele tuturor românilor. Ce se va întâmpla de sărbători: „Oamenii trebuie să...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...