Turcan, despre amânarea constituirii Comisiei de anchetă: PSD s-a speriat de ceea ce s-ar putea afla?

Publicat: 26 04. 2017, 12:17
Actualizat: 29 03. 2019, 11:18

„Dacă nu am avea certitudinea că e o fumigenă menită să acopere preocuparea PSD-ALDE pentru controlul asupra justiției și lipsa cronică de capacitate administrativă a guvernului Grindeanu, am fi votat pentru constituirea comisiei de ancheta pentru alegerile din 2009. Dacă ne uitam la lista suspecților de pactizare cu inamicul la alegerile din 2009, e o listă populată generos cu pesediși: Maior, Ghița, Ponta, Oprea, Onțanu și lista poate continua”, a declarat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

Raluca Turcan a afirmat că relațiile lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu cu serviciile secrete sunt „notorii”: „Cât despre relațiile notorii ale domnilor Dragnea și Tăriceanu cu serviciile secrete, nu are rost să mai vorbim. Sunt relatate chiar de pesediști. Nu domnul Dragnea ducea ca plocon la un celebru general zeci de sticle cu vin scump cu nume de compoziție muzicală? În consecință, s-ar putea ca această comisie să dezvaluie tocmai aplecarea cronică spre tradare a PSD. Sunt sigură că veți fi de acord cu mine când spun că până la urmă, două rânduri de alegeri și două referendumuri de suspendare nu se puteau câștiga decât cu foarte mulți trădători de la PSD. Iar asta o știu bine si Victor Ponta și Liviu Dragnea, pe care s-ar putea să îi unească un extraordinar blat la alegerile din 2009″, a spus Turcan.

Liderul interimar al PNL a conchis cu întrebând dacă nu cumva „PSD s-a speriat de ceea ce s-ar putea afla”, în contextul în care proiectul de constituire a Comisiei a fost retrimis la Comisia juridică.