USL oficializează prin noua Constituție modelul Voiculescu de fugă de la Curtea Supremă. Ponta: „E o măsură foarte bună și democratică”

Publicat: 04 02. 2014, 22:34
Actualizat: 20 03. 2015, 21:11

În noua ordine constituțională decisă de USL în Comisia care se ocupă de revizuirea Legii fundamentale, judecarea parlamentarilor ar urma să nu se mai facă direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde s-au dat, în ultima lună, sentințe cu executare în cazurile Adrian Năstase, Relu Fenechiu, Tudor Chiuariu.

Concret, parlamentarii au scos din textul Constituției, la a doua discutare a proiectului, prevederea potrivit căreia în prezent „competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție”. În aceste condiții, la Înalta Curte de Casație și Justiție nu vor mai ajunge decât, în fazele de atac, dosarele judecate în primă instanță la Curțile de Apel. Chiar și în această situație este evitat însă completul de cinci judecători, decizia luându-se în cel de trei judecători ai Curții Supreme.

Modelul evitării sau amânării unei decizii iminente luate la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost patentat la începutul anului trecut de Dan Voiculescu. Fondatorul PC și-a dat astfel demisia din Senat la o lună după ce obținuse mandatul pentru ca dosarul ICA să fie transferat astfel de la Înalta Curte de Casație și Justiție la Tribunalul București.

Întrebat astăzi, la o zi după luarea deciziei în Comisie, ce crede despre modificarea instanței în care ar urma să fie judecați aleșii, premierul Victor Ponta s-a declarat un susținător al acestei idei. „Contează cum înțelegi”, a parat el criticile. Argumentul său în favoarea inițiativei a fost similar celor avansate în Comisie atât de președintele acesteia, Crin Antonescu (PNL), cât și de vicepreședintele Ioan Chelaru (PSD): „Parlamentarii trebuie să fie oameni obișnuiți și trebuie judecați conform Codului de Procedură Penală. Ideea e să nu mai existe niciu privilegiu. Sunt judecați de Curtea Supremă în căile de atac”, a spus Ponta, cu omisiunea că  orice complet de cinci judecători va fi evitat.

În opinia premierului, „e o măsură foarte bună și democratică pe care toți o doream”. „Eu cred că e un lucru foarte bun”, a rezumat Ponta.

 
 

După discuțiile de luni din Comisia pentru revizuirea Constituției, alineatul (2) al articolului 72 se modifică și va avea următorul cuprins:Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Deputații și senatorii nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor”