Videanu: Nu am primit răspuns de la Ponta legat de inivitația la dezbatere; Victore, ți-e frică?

Publicat: 12 11. 2012, 15:17
Actualizat: 29 09. 2018, 07:52

Liderul PDL București Adriean Videanu a declarat, miercuri, că nu a primit niciun răspuns la dezbaterea publică pe care i-a lansat-o premierului Victor Ponta pe teme economice, el adresându-i premierului un nou mesaj: „Victore, ți-e frică?”.

„De două zile am lansat această invitație, sunt la dispoziția domnului Ponta 24 de ore din 24, în orice loc pe care-l stabilește dânsul, cu cine vrea dânsul la o dezbatere pe temele economice importante și principale ale României. Din păcate nu am primit niciun răspuns și m-aș adresa domnului Ponta: Victore, ți-e frică?”, a precizat Videanu, într-o conferință de presă.

El a mai spus că ieșirea din recesiunea tehnică se datorează Guvernului Ungureanu și nu Guvernului Ponta.

„Ieșirea din recesiunea tehnică se datorează Guvernului Ungureanu și nu Guvernului Ponta pentru că singurele trimestre care nu i se pot atribui domnului Ponta cu creștere, e adevărat mică, au fost trimestrul I și trimestrul II, din acest an 0,1 și 0,5. Din toate evaluările, trimestrul III va fi cu minus, e adevărat puțin, dar va fi cu minus de 0,4%”, a precizat Videanu într-o conferință de presă.

El a arătat că a avut neplăcuta surpriză să-l vadă pe prim-ministrul Ponta într-o conferință de presă afirmând că România a reușit o macrostabilizare economică și bugetară de când Ponta este premier.

„Minciuna permanentă a domnului Ponta începe deja să producă efecte, scoate deja oamenii în stradă. Se apropie rapid momentul sfârșitului celui mai slab guvern post-decembrist pe care l-a avut România vreodată. Încă doctor, domnu Ponta este singurul om capabil să demonstreze ieșirea din recesiune fără să ia niciun fel de măsură”, a mai spus Adriean Videanu.

El a arătat că, în lipsa măsurilor de sprijin pentru economie, ținta de creștere economică pe 2012 a fost revăzută de la 2,5% la 0,3%.

„Guvernul Ponta a blocat România”, a apreciat Videanu care a criticat Guvernul Ponta arătând că acesta a tăiat cheltuielile de investiții la rectificare, a blocat peste 30.000 de locuri de muncă, a suspendat fondurile europene, iar inflația s-a triplat.

„Domnule Ponta i-ați distrus pe români”, a mai spus Adriean Videanu.