VIDEO | Sărbătoare de Ziua Națională, în Parlament / Ciucă: Deciziile noastre devin istoria de mâine / Ciolacu: Românii își doresc o viață mai bună

Publicat: 04/12/2023, 16:44

Parlamentul a sărbătorit Ziua Națională a României, nu înainte, ci la patru zile după. A fost o ședință solemnă în Parlament, de la care au lipsit președintele, care nici nu a participat în ultimii ani, la acest eveniment, dar, în premieră, și prim-ministrul. Premierul Marcel Ciolacu este într-o vizită de lucru de 5 zile în Statele Unite ale Americii. 

Ședința, care a durat mai puți de o oră, s-a desfășurat în prezența mai multor oficialități, precum fostul președinte Emil Constantinescu, custodele Coroanei României, principesa Margareta și principele Radu și șeful Statului Major al Armatei.

Plenul reunit a fost condus de președinții celor două Camere, de altfel și cei mai înalți demnitari, prezenți la eveniment. Discursurile au fost în ton cu evenimentul și solemnitatea.

Președintele Senatului și fost premier, Nicolae Ciucă, a asemănat Ziua Națională cu un „moment de vârf al istoriei noastre”, din care politicienii ar trebui să învețe.

A fost un moment cu adevărat înălțător și pilduitor, în care românii au putut să vadă că atunci când sunt uniți, niciun obiectiv nu este prea mare. Noi, reprezentanții clasei politice de azi, trebuie să învățăm din această lecție. Și trebuie să-i urmăm învățămintele. Prin deciziile pe care le luăm, să fim mereu conștienți că istoria, așa cum o cunoaștem, a fost clădită prin faptele de zi cu zi ale înaintașilor noștri. Să nu uităm nicio clipă că deciziile noastre de azi vor deveni istoria de mâine a României. Avem nevoie de o astfel de înțelegere a lucrurilor. Mai ales în actualul context internațional, a spus Nicolae Ciucă.

Și președintele interimar al Camerei Deputaților Alfred Simonis a vorbit despre politicienii de astăzi, care ar trebui să înlocuiască vorbele cu faptele. Pentru că „suntem o clasă politică datoare românilor”, a spus Simonis.

Vorbele aruncate în van trebuie înlocuite cu fapte concrete, cu măsuri pe care noi, vremelnicii oameni politici de azi, trebuie să le luăm pentru România și pentru români. (…) Ne place sau nu să recunoaștem, suntem o clasă politică datoare românilor. Cum stingem această datorie? Făcând ceea ce promitem, pentru că este singurul lucru pe care oamenii îl cer de la noi. Nimeni nu așteaptă miracole, ci doar rezultate concrete, iar când acestea vor veni, faliile despre care aminteam mai devreme vor dispărea și societatea în care cu toții trăim va fi schimbată mult în bine. Abia atunci, stimate colege și stimați colegi, vom putea spune că misiunea noastră, ca politicieni, este îndeplinită. Până la acel moment, suntem o clasă politică datoare României și românilor.

Chiar dacă nu a fost prezent fizic în sală, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj prin secretarul general al Guvernului Marian Neacșu. Mesajul lui Ciolacu s-a concentrat pe activitatea sa guvernamentală: investiții, nivel de trai și campania „Cumpără românește”.

Problemele care îi preocupă astăzi pe români sunt cele care determină deciziile pe care le luăm la nivel de guvern. O națiune nu se dezvoltă și nu progresează cu promisiuni, iar un popor nu se hrănește cu iluzii. De aceea, pentru acest guvern, economia reprezintă motorul de care avem nevoie pentru a asigura resursele necesare investițiilor, dar și măsurilor sociale. Susținem investițiile străine, dar și companiile românești și, nu întâmplător, pentru dezvoltarea celor din urmă am lansat, printre altele, Programul „Cumpără românește!”. Totodată, în cele câteva luni de mandat, am pus accent și pe nevoile imediate ale oamenilor, începând cu creșterea calității vieții. Pentru că niciun român nu trebuie să nu se simtă lăsat în urmă!

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Marcel Ciolacu vrea ca românii să meargă fără viză în SUA: Programul Visa Waiver va deveni realitate din anul 2025

VIDEO | Klaus Iohannis, la COP28 din Dubai: România și-a redus cu peste 2/3 emisiile de gaze cu efect de seră, în timp ce și-a multiplicat PIB-ul

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avem lista completă a concurenţilor Asia Express! Filmările sunt gata să înceapă. EXCLUSIV
FOTO. Cât de frumoasă e fiica lui Ion Țiriac! Moștenitoarea imperiului l-a impresionat cu apariția...
Părinții victimelor lui Vlad Pascu sunt revoltați. Ce a întrebat judecătoarea la proces
Băiețel de 8 ani, în stare gravă după o vacanță cu familia într-un resort de...
Străzi din Bucureşti, cu "nume tâmpite" puse de regimul comunist. "Aşa le-am găsit de când...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Cel mai mare supermarket din România dispare! Ce companie l-a cumpărat și în ce se...
Un român s-a trezit cu amendă pentru ROVINIETĂ dintr-un motiv bizar
„Mă şantajează. Vor să facă asta în secret, fără să îmi iau la revedere.”. Mama...
Produsele marcă proprie din magazine ar putea să dispară! „Nu pot accepta profiturile speculative făcute...
Părinţii victimelor lui Vlad Pascu cer schimbarea încadrării faptelor în omor: Nu ne va alina...
”Fratele” multi-milionar al Prodancei s-a sinucis la Dubai! El a avut în trecut inclusiv o...
Peste CÂT TIMP se refac PLĂMÂNII atunci când renunți LA FUMAT
DECLARAȚIA care trebuie completată în România! ESTE OBLIGATORIE pentru sute de mii de români
Codul Rutier. Schimbarea care îi încurcă pe mulți șoferi
Felicitări și mesaje de Dragobete, pe 24 februarie. Imagini și urări de dragoste cu ”Te...
BANCUL ZILEI. Bulă: Mă cheamă şefu’ la el în birou şi-mi zice: Am observat că...
Peste 3.000 de oameni, evacuați din cauza unei bombe din cel de-Al Doilea Război Mondial