Imagini exclusive de la centrul medical acuzat că furnizează rezultate false la testele COVID-19! Ce au pățit unul dintre cei mai bogați români & un PR celebru din România?! (VIDEO)

Publicat: 18/10/2020, 17:12

GÂNDUL.RO vă prezintă, în exclusivitate, ce se întâmpla în urmă cu aproximativ trei luni în cel mai solicitat centru de testare pentru COVID – OK Medical – acuzat că ar fi furnizat unor pacienți rezultate pozitive, deși, în realitate, acestea erau negative. Peste 600 de persoane se testau, zilnic, în luna iulie, din diverse motive, la respectivul centru de testare, implicat acum într-un scandal monstruos.

Cel mai bogat român, precum și cel mai cunoscut PR din România aduc acuzații grave la adresa OK Medical, primul centru de testare COVID-19 de tip drive-in din țara noastră. Ambii s-au testat la centru din zona Băneasa, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Ulterior, au fost la altă clinică, iar testele au fost, de această dată, negative. De precizat că nu este prima dată când OK Medical se află în centrul unui astfel de scandal. În trecut, 23 de membri ai echipei de fotbal CFR Cluj au primit rezultate pozitive, dar în urma retestărilor s-a descoperit că nu erau infectați cu COVID-19 (TOATĂ POVESTEA AICI).

Peste 600 de persoane se testau, zilnic, pentru coronavirus

În urmă cu aproximativ trei luni, GÂNDUL.RO a realizat un reportaj la OK Medical – Băneasa Shopping City și vă prezintă, în exclusivitate, imagini și mărturii de la fața locului. Așa cum se poate observa, în curtea centrului se află zeci de autoturisme cu oameni de toate vârstele care ard de nerăbdare să li se recolteze probe. Mulți își fac testul pentru propria lor siguranță, pentru un confort psihic, alții pentru că vor să plece în vacanță, iar la graniță trebuie să arate că au fost testați negativ.

OK Medical avea, în iulie, peste 600 de pacienți

Procedura este destul de simplă. Probele sunt recoltate direct din mașină, astfel că nu intri în contact cu foarte multe persoane, ceea ce reprezintă un avantaj major pentru că în aceste condiții riscul de infectare este unul minim. Din cauza că în luna iulie la OK Medical veneau peste 600 de persoane, timpul de așteptare putea ajunge chiar și la o oră. La momentul respectiv, programul era de luni până duminică, între orele 08:00 – 22:00. Mulți oameni preferau să vină la respectivul centru pentru că era unul de tip drive-in și că primeau rapid rezultatul, în cel mult 48 de ore.

Directorul general OK Medial a explicat procedura

Pacienții vin fără programare și ocupă un loc la coadă. Când ajung în față se face recepția acestora. Se emite un consimțământ pe care pacientul îl semnează, i se explică în cât timp primește rezultatul, anume 24-48 de ore, ce urmează să i se facă. După ce se semnează acest consimțământ, pacientul se mută la banda de testare. Aici i se recoltează probe laringial și nazal de către un specialist.

Recoltările sunt strânse în niște stative și lăzi speciale pe care le avem de la laboratoare. Acestea sunt ridicate apoi de laboratoare, iar în 24-48 de ore pacientul primește rezultatul pe e-mail. Ele sunt traduse, parafate și sunt valabile la orice graniță. De două luni facem asta, zilnic vin peste 600 de oameni. 390 de lei este prețul unei testări” ne-a declarat, la momentul respectiv, doctor Mihail Pautov, director general OK Medical.

“Îmi fac testul pentru prevenție, îmi este teamă!”

Îmi fac testul pentru prevenție. Îmi este teamă. E foarte ok această metodă (n.r. drive-in)” – pacientă OK Medical

Vreau să văd dacă sunt bolnav sau nu. Nu mă duc în vacanță. Eu muncesc, am colegi care au copii mici, nu vreau să am probleme. Este bună metoda, dar stai cam mult la coadă” – pacient OK Medical

Am venit să fac testul pentru că am avut contact cu o persoană care a fost infectată și vreau să stau liniștită. Trebuia să plecăm în Grecia, dar ne-am anulat vacanța din cauza coronavirusului” – pacinetă OK Medical

Unui pacient îi sunt recoltate probe

Au mai fost și alți români „țepuiți”?

Având în vedere fluxul de pacienți care s-au prezentat în iulie la OK Medical situația este mai mult decât alarmantă dacă ținem cont de scandalul în care a ajuns, în prezent, centrul. Nu este exclus ca mulți români să fi primit rezultate pozitive, cum au pățit cel mai bogat român și cunoscutul PR, deși, în realitate, erau complet sănătoși.

Trebuie să spun că, există, însă, și o eroare standard PCR, chiar dacă aceste etape au fost făcute corect, undeva la maximum 4%, care însă, poate fi redusă. Erorile pot apărea dacă cel puțin unul dintre acești pași nu a fost făcut corect și am să fiu mai explicit”, s-a apărat Mihai Lala, proprietarul centrului OK Medical.

GÂNDUL.RO urmează să vă țină la curent cu desfășurarea acestui subiect.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26...
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a sărit în apărarea Simonei Halep! „E ciudat ce s-a...
Abuzuri sexuale la Harrods: «Dă-mi puțin lapte din sânii tăi!». Regina fusese avertizată cu privire...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru...
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a...
Ilie Năstase, revoltat după marea recalculare a pensiilor. Câți bani încasează: „Nici mai mult, nici...
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Cum a reușit Mario Iorgulescu să scape de cei 13 ani de închisoare. Fiul lui...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu...
Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Obligatoriu să înregistrați adresa de reședință! Se aplică din octombrie. Trebuie depusă dovada reședinței
Cinci zodii care vor avea probleme de sănătate în următoarea perioadă. Trebuie să fie foarte...
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta...
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Unul dintre cele mai CONTROVERSATE asasinate din istoria României. De ce a fost ucis Armand...