Noi proteste împotriva lui Vladimir Putin au avut loc sâmbătă în Rusia

Noi proteste împotriva lui Vladimir Putin au avut loc sâmbătă în Rusia
Noi proteste împotriva lui Vladimir Putin au avut loc sâmbătă în Rusia. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 01/08/2020, 16:43

Mii de persoane au protestat sâmbătă în orașul Khabarovsk, din Extremul Orient Rus, pentru al patrulea weekend consecutiv, împotriva modului în care președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decis să gestioneze o criză politică locală.

Cetățenii din Khabarovsk, localitate aflată la 6.110 kilometri și șapte fusuri orare de Moscova, sunt nemulțumiți de decizia de arestare a guvernatorului regiunii, Serghei Furgal, acuzat de crimă, informează Reuters.

Furgal a fost arestat pe 9 iulie. Guvernatorul respinge acuzațiile de crimă formulate la adresa sa.

Reținerea sa, despre care manifestanții susțin că a fost motivată politic, a declanșat proteste în stradă, creând o nouă problemă pentru Kremlin, care încearcă să găsească soluții pentru scăderea bruscă a veniturilor provocată de pandemia de COVID-19.

În pofida ploii, mii de oameni au participat la protest, scandând mesaje precum „Libertate!” sau „Am venit aici din propria noastră voință”.

Unii protestatari au adus cu ei bannere pe care scria „Rusia fără Putin”, iar manifestanții i-au cerut demisia liderului de la Kremlin.

Mulți au purtat pancarte cu mesaje de solidaritate pentru Furgal, pe unele dintre ele scriind „Sunt Serghei Furgal”. Unii participanți au purtat măști cu același slogan.

Protestatarii spun că arestarea guvernatorului este motivată politic

Autoritățile locale au estimat că aproximativ 3.500 de persoane au luat parte la protest. Unele instituții mass-media locale au estimat numărul participanților la aproximativ 10.000, dar au spus că numărul de persoane care au participat sâmbătă la protest este mai mic decât în urmă cu o săptămână.

Susținătorii lui Furgal, membru al partidului naționalist LDPR, consideră că acesta este pedepsit pentru că l-ar fi învins în alegerile din 2018 pe candidatul partidului aflat la guvernare, Rusia Unită.

Astfel de proteste sunt neobișnuite în Rusia, așa cum este și faptul că autoritățile încă nu au luat măsuri pentru înăbușirea acestora.

Putin a numit un guvernator interimar în locul lui Furgal, dar protestatarii spun că acesta nu are nicio legătură cu regiunea și i-au cerut să demisioneze.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Viața la bloc. Activitatea banală pentru care poți fi amendat
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”