Arma electoralistă a referendumului – un bumerang pentru tabăra anti-PSD?

Publicat: 26 03. 2019, 21:28
Actualizat: 08 01. 2020, 19:54

Președintele Iohannis e, în sfârșit, definitiv decis. Astăzi, la Cotroceni, a avut „consultări cu reprezentanți ai societății civile pe tema referendumului pentru justiție”. (Simpla idee a unui „referendum pentru justiție” îi poate contraria pe mulți, le poate părea superfluă. Firește că toată lumea dorește dreptate. Cine și-ar dori hoți în funcții publice?).  

Sper ca înaintea acestor consultări Președintele să fi avut pe masă un vraf de evaluări și la activ discuții solide cu constituționaliști. Altfel va fi, ca multe altele, un demers în orb, o acțiune la plezneală.

În spatele referendumului se vede, deocamdată, doar finalitatea electoralistă. Dar a motiva cetățenii printr-un referendum să se prezinte la un scrutin pentru care n-a existat niciodată entuziasm (vina aparține exclusiv politicienilor), poate compromite miza însăși a plebiscitului.

Declarația politologului Cristian Pârvulescu, un expert în domeniu, problematizează lucid: „Trebuie să gândim referendumul în context. El ar putea fi tardiv pentru că nu mai poate modifica nimic, dar ar putea să dea o indicație pentru ce se va întâmpla în continuare. Or, în continuare, vom avea doi ani electorali – 2019 și 2020 – ani electorali care pot schimba totul. Se poate reseta întreaga situație și cred că toată lumea este conștientă de acest lucru, atât PSD, cât și cei care îl susțin pe președinte”.