PSD, partidul care nu mai stă, deloc, pe roze
„Pentru că nu au știut să-și dea demisia de onoare, solicit demisia, imediat, a ministrului de Externe și a celui de Interne. Și când spun imediat, înseamnă imediat!” a cerut președintele Iohannis.
Îți trebuie tupeu, ca să te numești Meleșcanu și, totuși, să spui că ai, astăzi, lucruri mult mai importante de făcut decât să-ți dai demisia, de onoare sau de dezonoare, după umilința la care ți-ai supus compatrioții, din nou, duminică, pe străzile Europei. O „țigănie” care i-a determinat pe unii dintre primarii marilor orașe să coboare în stradă, ca să-și ceară scuze românilor, furați, pe față, de dreptul lor, constituțional, la vot, după zeci de ore de stat la coada umilinței.
Habar n-am dacă Teodor Meleșcanu se supune unei sincope în perceperea realității, unui puseu de derută amnezică sau dacă e vorba doar de un mega-tupeu al statului degeaba, în paralel cu realitatea.
Nu poți fi un gospodar „cu toți boii acasă”, și s-o-ntorci, zilnic, ca la Ploiești, după cum ți se năzare: ba că românii n-au fost umiliți; ba că, dacă au fost umiliți, de vină pentru asta sunt, cu siguranță, ambasadorii și consulii aflați la post, în țările respective, pentru că n-au știut/n-au vrut să ceară toate cele necesare pentru ca procesul de votare să decurgă decent; ba că-și exprimă regretul; ba că-și cere scuze; ba că de vină ar fi fost, totuși, referendumul inițiat de Iohannis, element care a crescut timpii de vot, încurcând, în consecință, lucrurile.
Teodor Meleșcanu este, ca să spunem așa, un satir bătrân, care nu se află la prima tură prin Europa, pe banii noștri – după prosteala întâmplată în 2014, atunci când a plecat să-ndrepte lucrurile, și s-a-ntors cu ele complet strâmbe.
În copilăria mea, prin țigănia veche a Crângașiului, întâlneam, uneori, astfel de români dedați șmecheriilor perverse, care se făceau de râs, turnându-ți brașoave penibile, în demersul lor de-a te lua de prost.
Bătrâni blagosloviți, ulterior, cu porecle dintre cele mai umilitoare, pe care, în amintirea unui mai vechi respect, astăzi pierdut, față de „vechiul” Meleșcanu, n-am să le reproduc aici.
Iar astăzi, când, ministrul de Externe nimic n-ar mai fi trebuit să aibă de zis, afară de a-și turna, în liniște, cenușă-n cap, și de a-și prezenta demisia, cu demnitate, el, un umil reprezentant al partidului care n-a trecut pragul, ALDE, inclusiv din cauza prestației sale lamentabile, are îndrăzneala să spună: „Avem lucruri mult mai importante de făcut!”.
Cum ar fi?! Poate să se compromită, definitiv? Mă rog, chestie de gust.
Cât despre ministrul Carmen Dan, sper, în „apărarea” lui Dăncilă, că-și va primi cuvenitele „mulțumiri” din partea conducerii guvernului.
Că premierul va avea, în cele din urmă, demnitatea și curajul să o trimită acasă, la fel ca pe bătrânul Meleșcanu, pentru umilința la care acești doi corifei ai haosului, ai lipsei de respect și ai umilinței în formă continuată, i-au supus pe românii din diaspora (dar și din țară).
Numai așa, noi, cu toții, am mai putea crede că noua conducere a PSD chiar are de gând să reformeze un partid, ce nu mai stă, deloc, pe roze.