Spionul Tigăiță transmite exclusiv și senzațional din Republica de la Ploiești

Publicat: 26 06. 2015, 20:54

Scena centrală din Republica de la Ploiești se află în beznă. Un spot – aparent, lumina lunii – decupează din întuneric chipul bardului, înfățișându-ni-l.

(Mircea Cosma recită, în transă, din arlechin, cu reverb): „Victor, o galaxie română în devenire/Răsare în universul zidit pe răstigniri/Pe temelie veche de piatră și jertfire/El reînalță o țară a vechilor români./Victor Ponta, președinte!”.

Decupaj violent, pe ultima silabă. Lumină vie în centrul scenei – Victor Ponta, răstignit pe zidul Halei din Ploiești, cu un cui înfipt în ligamentele încrucișate ale genunchiului întreg.

Ei bine, da, despre asta e vorba! Despre galaxia penalilor de la Ploiești, care populează universul sordid, decorat cu ciolanele măcelăriei politice, oferit de Ponta. O galaxie izbită, în ultimele luni, cu capul de zidurile sediilor DNA, de-au văzut, cu toții, stele verzi.

Toți cei enumerați mai sus, și încă mulți alții, și-au dat mâna pentru a transforma un județ în propria lor „republică”, în care nu a existat lege, nu a existat stat de drept, nu a existat DNA, nu au existat servicii de informații. A existat doar comunitatea față cu reacțiunea, cu corupția, cu teama generată de violența și tupeul interlopilor. A existat „republica” cumetriei lor de la Ploiești.

Baronul local, Mircea Cosma, unul dintre puținii baroni pe placul liderului Victor Ponta, a fost omul care a asigurat, potrivit procurorilor, manopera frauduloasă în teritoriu. El era cel care „aronda” lucrări apropiaților premierului. De ani de zile, colaborarea lui Cosma cu „fratele” șefului din Kiseleff, Sebastian Ghiță, mergea unsă. 54 de societăți comerciale patronate, până în 2012, de fostul deputat PSD și gestionate, prin interpuși, ulterior, au plimbat banul public, național și european, până a crezut primul „aitist” al țării că li s-a pierdut urma, sprea a-i albi, apoi, în campanii electorale, cheltuindu-i pe „crătiți și tingiri”, livrate contra vot, sau pentru a construi „piramida mitei moldovenești”, în ajunul prezidențialelor din 2014.

Același baron, urmărit penal alături de fiul său, deputatul Vlad Cosma, și de Sebastian Ghiță, în dosarul cumnatului premierului, Iulian Herțanu, din care mai fac parte Vladimir Ciorbă, Liviu Munteanu și directorul de producție al Hidro Prahova Virgiliu Iuliu Roman, cu toții impunând o afacere bănoasă pentru Herțanu, din „multul” căreia făcea parte și comisionul cuvenit lui „Tigăiță”, probabil lui Cosma.

Mircea Cosma, cel care este anchetat împreună cu fiul său, Vlad Cosma, pentru fapte de corupție, potrivit procurorilor DNA, care susțin că, prin intermediul interlopului Răzvan Alexe, trimis și el în judecată, cei doi primeau 10 procente „comision” din valoarea lucrărilor pe care le „plasau”, situație de care nu pare străin nici Marcel Păvăleanu, fostul consilier al Secretariatului General al Guvernului.

Ei bine, da. Aceștia sunt stâlpii „Republicii de la Ploiești”, cei care au crezut că vor tăia și spânzura până la „plictis”, fără să fie deranjați de stat. Pentru că, nu-i așa, statul erau chiar ei.

Iar acum, când DNA le-a refuzat accesul la locul de muncă, pe care l-au preacurvit în interes personal – deși au fost aleși spre a servi comunitatea -, penalii se revoltă.

Sebastian Ghiță se consideră victimă: „Așa cum mă așteptam încă de săptămâna trecută, niște lucruri destul de grave s-au întâmplat sau urmau să se întâmple. Sunt destul de multe (…) În primul rând, ce trebuie să vă spun este că asupra mea s-a luat o nouă măsură, fără să știu ce am făcut, nu știu, probabil pentru a fi umilit. Măsura este, de data aceasta, să nu părăsesc Ploieștiul”.

Victor Ponta îl căinează: „Nu am auzit niciodată în istoria unei democrații ca unui membru al parlamentului să îi fie interzis de către un procuror să se ducă la Parlament. Cred că e un precedent extrem de grav…”

Mircea Cosma îl susține: „Eu vreau să vă spun că la cele trei biblioteci care (sic!) cred că le-am citit lucrurile astea se întâmplă periodic, este o frecvență periodică în această țară cu aceste întâmplări. Am crezut că s-au terminat. (…) Din punctul meu de vedere, a interzice unui deputat să-și exercite mandatul nu este constituțional”.

Chiar așa, domnilor?! Și ce să facă DNA?! Să vă lase să furați țara, cu fulgi cu tot, și să tacă, pentru că ați fost aleși de popor? Păi, d-aia v-a ales?!