„Vampir dement!”. Ultimul scandal academic din Orientul Mijlociu

„În urmă cu două mii cinci sute de ani, în vechea Persie, a existat o încercare de a distruge națiunea evreiască, fără succes, moment marcat de această sărbătoare. Astăzi există o încercare a moștenitorului Persiei, Iranul, de a distruge statul evreilor. Ei spun asta cât se poate de limpede și o inscripționează pe rachetele lor balistice”.

Nu e prima oară când Netanyahu mistifică istoria. Ministrul de Externe iranian, Mohammad Javad Zarif, i-a replicat imediat: „Persanii i-au eliberat pe evrei din robia babiloniană în secolul al V-lea înainte de Hristos, a doua oară în anii întunecați ai Evului Mediu, iar a treia oară iranienii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Ieri, de la tribuna Legislativului, parlamentarul iranian Siamak Moreh Sedgh, reprezentantul minorității evreiești, s-a dezlănțuit: „Prim ministrul Israelului e un vampir dement, băgat în crime până-n gât, care n-a avut alt rol decât să otrăvească  atmosfera, sacrificând copii nevinovați și femei, ocupând cu cruzime pământurile poporului palestinian…”.

Moreh Sedgh, chirurg de meserie, directorul Spitalului evreiesc din Tehran, e un vechi inamic al lui Netanyahu și a avut mereu gura mare. Nu s-a scumpit la invective nici atunci când  fostul președinte iranian Ahmadinejad nega Holocaustul, dar nici în vara lui 2014, când războiului din Gaza s-a soldat cu 2.200 de palestinieni morți, majoritatea civili. Și tot el, deputatul iranian de origine evreiască Moreh Sedgh, l-a însoțit pe Ruhani, actualul președinte, la ONU, în 2013, pentru a garanta buna credință a regimului în ce privește programul nuclear.

Există dintotdeauna și pretutindeni o loialitate admirabilă a minorităților evreiești față de țara în care s-au născut și trăiesc, care adăpostește mormintele strămoșilor lor. Pe teritoriul Iranului evreii trăiesc de două milenii și jumătate. Au dus-o și mai bine și mai rău, dar n-au trădat.

Dacă înainte de revoluția islamică a lui Khomeini, Iranul adăpostea peste 100.000 de evrei, astăzi statisticile oficiale mai consemnează aproximativ 10.000. Sub dinastia Pahlavi au dus o existență înfloritoare. După 1979 unii au căzut victime băii de sânge care a instaurat regimul teocratic, alții au fost siliți să fugă – cei mai bogați în America, cei mai săraci în Israel (unde statul a oferit un ajutor de stabilire de 10.000 dolari de persoană sau 61.000 dolari de familie). A rămas pe loc clasa de mijloc.

O fatwa a Ayatollahului Khomeini i-a transformat în „dhimmi” – cetățeni protejați, dar de mâna a doua, lipsiți de o serie de drepturi civile (de a accede în posturi înalte din administrație, de exemplu).

Au nu doar dreptul de a vota, dar și un loc în Parlament, dreptul de a-și exercita liber credința (numai în Tehran există 11 sinagogi funcționale liturgic, 5 școli confesionale, două grădinițe, o bibliotecă mare cu 20.000 de volume, spitalul cu 100 de paturi pe care îl conduce Sedgh), dreptul de a-și respecta Shabbatul (de a celebra sâmbăta, într-o țară islamică în care vinerea e zi de sărbătoare). Sunt interzise călătoriile în Israel, sub sancțiunea pușcăriei (20 de zile după gratii), dar oamenii au găsit soluția de a o evita, stabilind un traseu prin mai multe state până la destinație și retur, iar autoritățile închid ochii. „Nu există opresiune, dar există limitări” e concluzia liderului  comunității, Haroun Yashayaei, un alt critic furibund al lui Netanyahu, ale cărui scopuri politice le-a caracterizat nu o dată drept „delirante”.
 
Diaspora evreiască din Iran este, numeric, cea mai importantă din Orientul Mijlociu. Și, cu toate că regimul ayatollahilor înjură și amenință „Statul sionist”, sinagogile – spun fruntașii comunității – sunt, spre deosebire de cele din Europa, locurile cele mai sigure din lume, iar anti-semitism nu există.

Revenind la declarația premierului Netanyahu, care a declașat acest scandal academic: Cartea Esterei, specifică sărbătorii de Purim, nu e un izvor istoric (multe dintre faptele relatate acolo sunt inexacte), ci unul teologic. Însă, dintre hagiografe, ar fi putut face referire la Cartea lui Daniel, a lui Ezra și Neemia, care atestă relații bune dintre iudei și perși, relatând evenimentul reconstruirii Templului cu acceptul împăraților persani.