Fața neștiută a Reginei Maria. O zi alături de membrii cultului Baha’i din România

Publicat: 26 12. 2014, 18:40
Actualizat: 04 10. 2015, 19:38

București, o zi de miercuri, înainte de amiază. Într-o vilă cochetă din cartierul Bucureștii Noi s-au adunat circa 20 de persoane, adulți și copii, oameni educați care au îmbrățișat învățăturile lui Bahá’u’lláh, un persan care a trăit în secolul al XIX-lea. Par că au venit la o petrecere, fiecare a adus ceva de mâncare sau o sticlă cu băutură. Nu alcool, pentru că baha’ii nu beau, nu fumează și nu joacă jocuri de noroc.

Fără icoane, pentru că religia le interzice, doar cu un tablou și câteva cărți despre Bahá’u’lláh, aceștia sărbătoresc Martiriul lui Bab, premergătorul credinței Baha”I, executat în 1850 în Iran.

Martiriul lui Bab este una dintre cele  nouă zile sfinte nelucrătoare pe an în care baha”ii nu muncesc și se adună să citească rugăciuni, chiar și de pe tabletă, să cânte și să socializeze. Asta se întâmplă și în această casă.

După ce și-au spus bun venit, cei prezenți aici, printre care medici, psihologi sau oameni de afaceri, încep să îl asculte pe Andrei Constantinescu, care a fost desemnat gazda sărbătorii. Din minte, dar și din tabletă, Andrei le vorbește despre Bab și Bahá’u’lláh. 

Andrei Constantinescu, de profesie psiholog, a devenit baha”i la începutul anilor 1990, pe când avea 22 de ani. Fratele său, întors de la mare, a adus un pliant acasă cu principiile baha”i. La scurt timp, Andrei a cunoscut o familie baha”i  din Statele Unite.  Astfel, a intrat în tainele culturii Baha”i în care toate rasele sunt egale, femeia este egală cu bărbatul, iar între știință și religie trebuie să existe armonie.

Principiile de bază ale credinței Baha”i sunt unitatea religiilor și a omenirii, precum și unicitatea lui Dumnezeu. „Există un singur Dumnezeu, o singură rasă umană, iar diversele religii ale lumii reprezintă etape ale planului divin”, afirmă Andrei Constantinescu.

Andrei Constantinescu, vorbindu-le celor prezenți

Soluția unui preot la întrebările unei tinere: slujbă și aghiasmă

Designerul Tania Solomițchi s-a născut în Republica Moldova, într-o familie de ortodocși. Curioasă din fire, a devenit baha’i la vârsta de 17 ani, printr-o prietenă, după ce a avut mai multe întâlniri cu adepți ai acestei religii și a citit cărți care i-au oferit răspunsuri la întrebările pe care și le punea în anii tinereții.

„Care este diferența între creștini? De ce se numesc diferit? De ce nu sunt toți pur și simplu creștini. De ce sunt protestanți, catolici, ortodocși, care este diferența? De ce nu se înțeleg între ei, doar împart aceeași carte și același fondator, care este fiul lui Dumnezeu?”, au fost întrebări la care Tania căuta răspunsul pe când avea 17 ani. Exasperată de întrebările fiicei ei, mama a dus-o la biserică să primească răspunsurile de la preot. „Preotul o știa bine pe mama, de aia m-a dus la el. La întrebările mele a spus că trebuie să îmi facă o slujbă, iar mama să îmi dea aghiasmă acasă”, povestește Tania.

Tania Solomițchi

Sesiune de rugăciuni din toate religiile

Deși nu au icoane și nici preoți sau predicatori, baha’ii au o obligație principală – să se roage. După ce Andrei termină de citit de pe tabletă despre Bab, începe sesiunea de rugăciuni. Fiecare o spune în gând. Poate fi din orice carte sfântă – Biblie, Coran, Tora sau Vedda – pentru că, la baha”i, Abraham, Iisus, Buddha, Brahma sau Mohamed au fost toți mesagerii lui Dumnezeu. Potrivit acestora, Bahá’u’lláh este, însă, ultimul trimis al lui Dumnezeu pe pământ și îi conține pe toți.

Sesiunea de rugăciune în gând se încheie. Începe o alta, din cărțile lui Bahá’u’lláh, pe care o citesc pe rând, cu voce tare o parte dintre cei prezenți. În același timp, o tânără îi acompaniază cu un cântec la pian.

„Legea la baha”i este de a spune rugăciuni și de a citi scrierile sfinte zilnic”, afirmă Mitra Tai. De profesie fizician, Mitra Tai s-a născut în Iran, dar a crescut în Franța. A venit în România în anii ”90.

Mitra Tai ne sintetizează esența credinței baha”i: „o religie mondială care are drept scop unirea tuturor popoarelor într-o credință comună și un scop comun”. Este convinsă că această idee de unitate a lumii și a religiilor nu este o utopie.

„Noi credem că există o forță divină care din spate împinge în direcția care dorește. Să ne gândim la implicarea noastră. Cum pot eu, ca om, să aduc o schimbare pozitivă în lume? Felul în care ne educăm copiii, felul în care îi facem să își aleagă meseria este foarte important. Trebuie să îi facem să fie conștienți de forța lor și întotdeauna le spunem: ”Să nu te gândești la ce carieră o să faci, la câți bani o să faci. Te gândești ce calități am și cum pot în societatea asta să aduc un plus, un mic progres în lumea aceasta””, afirmă Mitra Tai.

În prezent, în România, sunt circa șapte mii de baha”i. Nu au biserici, nu au lideri, fac întâlniri de meditație, discuții și studiu în casele  proprii, iar prozelitismul este interzis. Au doar opt temple în toată lumea. Baha”ii nu au noțiunea de păcat. Nu au voie să bârfească, să umble cu mai multe femei și să aibă legături homosexuale. Baha”ii țin post 19 zile pe an. Nu au voie să mânânce și să bea până la apus. În afară de alcool, nu au restricții la alimente sau băuturi.

Baha’iul Wargha Enayati, care a venit în România după Regina Maria

Regina Maria a României a fost primul cap încoronat care a îmbrățișat religia Bahá’í, după mai multe întâlniri cu jurnalista americană Martha L. Root, adeptă a acestei religii. Jurnalista auzise că Regina Maria este fascinată de religiile Orientului și a venit în 1926 în România să o cunoască. Au avut mai multe întâlniri, după care Regina Maria a început să citească cărți despre baha”i. „Zilele noastre preapline par să nu ne îngăduie timp și pentru religie. Sau cineva poate fi mulțumit cu religia sa. Dar învățăturile acestor oameni blânzi, înțelepți și buni sunt compatibile cu orice religie și cu niciuna”, scria regina, într-un ziar din Canada, în 1926.

Printre cei prezenți la întâlnirea de astăzi a baha’ílor, se află și cardiologul Wargha Enayati. Acesta este unul dintre oamenii de afaceri din industria de servicii medicale din România. A venit în România în urmă cu 30 de ani, pasionat de Regina Maria. „Dacă un român merge la baha”i din Noua Zeelandă, spre exemplu și spune că este român, toți spun: ‘A,  România, Regina Maria”. Oriunde te duci, baha”ii știu că, în România, Regina Maria a fost baha”i. A fost primul cap încoronat care l-a recunoscut pe Bahá’u’lláh”, afirmă el.

Cardiologul Wargha Enayati

Ajuns în România, Wargha Enayati a trebuit să învețe limba română, timp de un an, la Institutul „Emil Bodnăraș” din Suceava pentru a putea studia apoi Medicina. După un an a fost admis ca student la Facultatea din Medicină din Cluj. „Eu puteam să studiez medicina în Germania, dar era perioada în care baha’ilor în România le mergea foarte prost în comunism”, afirmă el.

Wargha Enayati credea că nu va sta mult în România, însă s-au făcut 30 de ani de când locuiește aici. Și-a întemeiat o familie alături de fiziciana Mitra Tai, împreună cu care are trei copii. A devenit un medic cardiolog reputat și a fondat Centrul  Medical  Regina Maria.

„Eram un copil răsfățat, crescut într-o familie de medici. Primii ani în România au fost dificili, în special din punct de vedere al igienei și al mâncării. Cred că toate experiențele m-au ajutat. Eu nu am venit să fac bani. Nici în visele mele cele mai frumoase sau în coșmarurile mele nu mă gândeam la asta. Și astăzi mă uimește tot ce mi s-a întâmplat. Mă mir cât de repede se obișnuiesc oamenii cu binele în jurul lor”, afirmă Wargha Enayati.

Baha’ii nu au voie să facă politică

Înainte de 1989, în România, erau circa 50 de baha”i, dintre care doar 3 străini.  „Receptivitatea poporului român pentru lucruri spirituale, dacă sunt și logice, este foarte mare”, afirmă cardiologul. Wargha Enayati stă departe de politică, pentru că baha’ii  trebuie să respecte regulile statului, dar nu au voie să facă politică. „În credința baha’i, principiul de bază este unitatea, și politica nu este un lucru care aduce unitatea. Dacă vorbim despre politică partizană, aceasta aduce dezbinare între oameni. Nici unui sistem nu îi convine mesajul lui Bahá’u’lláh, de unitate a omenirii. Pentru că politicienii nu acceptă aceste idei„, este de părere cardiologul.

Wargha Enayati a avut un unchi, cardiolog renumit, care a fost omorât în Iran pentru că era baha”i. „Interesant este că nici mătușa mea și nici copiii ei nu le poartă pica celor care l-au omorât pe unchiul meu, pentru că în credința baha”i nu este loc de ură. Mesajul lui Bahá’u’lláh este că orice gând de ură trebuie înlocuit de unul de dragoste, orice gând de război de unul de pace”, spune el.

Baha’ii contribuie și cu fonduri la comunitatea din care fac parte. „Contribuția în credința Bahai este una personală și secretă”, afirmă soția lui Wargha, Mitra Tai. Potrivit acesteia, banii se virează online sau direct vistiernicului Adunării Spirituale, singura formă de organizare pe care o au la nivel local și internațional. Adunarea este alcătuită din nouă membri aleși de către toți bahaii, fără să existe o competiție internă. „Fiecare nominalizează pe cine dorește. La nivel local, adunarea se ocupă de problemele comunității”, spune Mitra Tai.

Mitra Tai

Fiica cea mare a lui Wargha și a Mitrei, Sheida, are 17 ani, este elevă și a devenit adeptă a religiei abia la 15 ani. La această vârstă, baha”ii consideră că tinerii pot să decidă singuri ceea ce vor. Sheida nu a avut parte de niciun botez, pentru că la baha”ii nu există ritualuri. A spus doar că ea crede că Bahá’u’lláh este trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. Când se va căsători, doi dintre invitați îi vor fi martori și îi vor citi doar un verset din învățăturile lui Bahá’u’lláh. Până atunci, însă, Sheida învață, pentru că baha’ii pun accentul pe progres și știință și acordă mult timp educației copiilor și tinerilor.

Sheida a fost și în Zambia, la un curs de cunoaștere despre baha”i. Acasă, în București, participă la întâlnirile de studiu dedicate tinerilor baha”i. „Ei vin la noi acasă, nu este o instituție. Fiecare face pentru el. Avem un material din care reies diferite modele de comportament, să îi spunem așa ceva”, spune Sheida.

Tatăl ei o completează. „Adolescenții învață despre virtuți, învață să înoate împotriva curentului, să aibă părerile proprii, să gândească și să hotărască ei ce este bine și ce este rău”, spune Wargha.

Bahaii sunt convinși că sufletul lor va progresa și după moarte. Ei au cercuri de studiu și pentru adulți. „Sunt câte  6-7 persoane care studiază anumite materiale, iar apoi creează discuții. Baza la noi sunt întâlnirile devoționale. La fiecare baha”i acasă ne întâlnim regulat”, afirmă Wargha Enayati.

Așa s-a întâmplat și astăzi, în casa din Bucureștii Noi.

Sediul central al tuturor baha”ilor este Haifa, în Israel. Aici și-au găsit refugiul, în urmă cu aproape două secole, adepții acestei religii, prigoniți de musulmanii din Iran, vechea Persie. Anual, 700.000 de oameni vizitează celebrele grădini, considerate a opta minune a lumii. Mormântul lui Bab, inițiatorul acestei credințe, se află în interiorul Domului aflat în mijlocul grădinilor. Grădinile nu pot fi vizitate decât de jos în sus, niciodată invers, pentru a nu sta cu spatele la Marele Dom, un act care ar contravine credinței baha’i.  Credința baha”i este cea mai tânără dintre religiile monoteiste independente. Cu peste șase milioane de adepți, răspândiți în 236 de țări, este a două din lume, ca răspândire geografică.

Reporter: Mihaela Stoica
Cameraman: Cătălin Sanda
Editor imagine: Florin Despa
Producător: Miruna Ionescu