Autoritățile din Corabia au cumpărat un tomograf, însă le-a scăpat un DETALIU important. Ce au descoperit când au ajuns cu aparatul la ușa spitalului

Publicat: 23 05. 2015, 19:24

Au cumpărat un tomograf, dar când să îl bage pe ușa spitalului au constatat că aparatul nu intra, fiind mai mare decât intrarea în unitatea sanitară. Asta s-a întâmplat în orașul Corabia, atunci când autoritățile au vrut să inaugureze noua secție a cabinetului de radiologie din spitalul orășenesc. Mai mult, s-a constatat că încăperea nu era dotată corespunzător pentru examenul medical: lipseau ușile de plumb și rampele de acces, scrie Digi 24.

Tomograful comandat pentru spital avea 1,85 metri lungime și 95 de centimetri lățime, iar ușa Spitalului Orășenesc Corabia are doar 87 de centimetri. Tomograful ar fi trebuit amplasat la etajul 1, iar pentru acest lucru, două uși ar fi trebuit scoase, cu tot cu toc, iar pereții cabinetului ar fi trebuit dărâmați pentru a construi alții în loc prin care să nu pătrundă radiațiile. Cum acest lucru ar fi fost foarte complicat, autoritățile au preferat să reconfigureze un spațiu de la subsolul clădirii.

Nici noul plan nu pare simplu. Ușa va trebui înlocuită cu una plumbuită, pentru a preveni emisiile de radiații. Directorul spitalului spune că autoritățile locale ar fi trebuit să dea toate datele proiectanților.

„Toate aceste cheltuieli ar fi intrat pe proiect și nu ar fi trebuit suportate din banii Consiliului Local”, a declarat Cristian Filip, managerul Spitalul Orășenesc Corabia.

Întrebat cât a costat aparatul, Dan Olteanu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Corabia, acesta nu a putut da prețul exact. „Cred că în jur de 100-150 de milioane”.

În timp ce tomograful de la Corabia va sta nefolosit cel puțin jumătate de an, la nici 50 de kilometri distanță, la Spitalul din Caracal, sunt medici specializați în radiologie, dar care n-au la dispoziție un astfel de dispozitiv. Ei ar putea fi detașați la Corabia, imediat ce se va găsi o soluție pentru tomograful de acolo.

Reabilitarea ambulatoriului din Corabia s-a făcut cu fonduri europene și a costat 5,5 milioane de euro.