Cum îi influențează pe copii modul în care le vorbim: Comunicarea drept mijloc de dezvoltare a creierului celor mici

Publicat: 03 10. 2019, 16:21

Specialiștii recomandă comunicarea cu cei mici încă de la o vârstă fragedă, când sunt bebeluși, pentru a le ajuta creierele să se dezvolte armonios.

În anii ’90 s-a descoperit ceva îngrijorător în ceea ce privește modul de însușire a limbajului de către copii.

Cercetătorii Betty Hart și Todd Risley au realizat un studiu referitor la impactul pe care îl are limbajul asupra unui copil: au mers în casele mai multor familii, care făceau parte din categorii sociale diferite, și au petrecut o oră pe lună. Observația s-a desfășurat pe o perioadă de doi ani.

În urma analizării datelor strânse în intervalul de timp menționat mai sus, cei doi au descoperit faptul că un copil dintr-o familie cu o situație financiară slabă aude o treime din cuvintele pe care le aude un copil crescut într-o familie cu o situație financiară mai bună.

Astfel, până la vârsta de 4 ani, diferența dintre cei doi copii ar fi de 30 de milioane de cuvinte.

Totuși, studiul nu a fost unul atât de extins pentru a afirma cu certitudinea generalitatea rezultatelor.

În prezent, neurologii au condițiile necesare pentru a studia modul în care creierul copilului reacționează încă de la o vârstă fragedă la expunerea la limbaj.

O echipă de cercetători, condusă de Rachel Romeo, neurolog  la Spitalul pentru Copii din Boston, a realizat un studiu în care s-a constat că, într-adevăr, interacțiunile conversaționale ajută la dezvoltarea creierului.

Echipa a înregistrat conversațiile și interacțiunile care au avut loc în casele familiilor care au participat la studiu pentru a monitoriza cantitatea de limbaj la care sunt expuși copii.

Se pare că cei care participau la conversații sau le inițiau se descurcau mai bine la testele care țineau de înțelegerea limbajului.

De asemenea, cești copii aveau conexiuni mai puternice la nivelul materiei albe din două zone majore ale creierului care sunt importante pentru limbaj.

„Am descoperit că limbajul (conversațiile) crează conexiuni mai puternice în aceste zone, care la rândul lor au legătură cu aptitudinile ce țin de limbaj”, a explicat neurologul Rachel Romeo.

Mai degrabă decât expunerea la limbaj, ceea ce contează este, de fapt, calitatea conversației pe care o persoană o are cu cel mic. Prin urmare, copilul trebuie implicat în conversații în care și el să fie responsiv și să se implice.

De asemenea, un alt studiu a relevat faptul că atunci când conversația (în care este implicat copilul) este întreruptă, de exemplu, de un telefon, acesta nu va reuși să învețe cuvintele noi auzite.

Într-un alt studiu, de aprofundare, condus tot de neurologul Rachel Romeo, aceasta i-a ajutat pe părinți să înțeleagă importanța inițierii unei conversații de către cel mic, relatează BBC.

Se pare că un copilul învață mai mult atunci când  adulții din jurul lor îi implică în tot felul de experiențe sociale.

Întregul articol poate fi citit aici

Foto: Pixabay