Prima pagină » Social » De ce nu poate fi implementată în România „legea transparenței salariale”, votată de UE. Amenzi uriașe pentru patroni, în cazul aplicării legislației

De ce nu poate fi implementată în România „legea transparenței salariale”, votată de UE. Amenzi uriașe pentru patroni, în cazul aplicării legislației

Ruxandra Radulescu

Directiva UE privind transparența salariilor a întrat în vigoare în urmă cu aproape o lună, însă, în România, angajatorii nu pot fi amendați pentru nerespectarea acestei prevederi. Motivul ar fi lipsa unei legi interne pentru transpunerea în legislația națională a directivei Uniunii Europene, transmite Ministerul Muncii, potrivit publicației Start Up Cafe.

Directiva aprobată de Parlamentul European prevede aplicarea principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă între bărbați și femei, prin transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii. Legea a intrat în vigoare de la 7 iunie 2026, însă în România, patronii nu sunt obligați să o respecte.

„În prezent, prevederile Directivei nu sunt direct aplicabile în România și da, în absența unei legi interne de transpunere, obligațiile instituite nu produc efecte în sarcina angajatorilor”, a comunicat Ministerul Muncii, pentru sursa citată.

Proiectul de lege propune o amendă de 30.000 de lei pentru patroni

Potrivit Ministerului Muncii, „transpunerea actelor comunitare (printre care si directivele UE) reprezintă un proces obligatoriu prin care statele membre ale Uniunii Europene integrează prevederile directivelor europene în legislația lor națională”.

Propunerea de lege prevede, printre altele, amenzi de până la 30.000 de lei pentru firme și alți angajatori pentru discriminare salarială pe același post.

Pașii necesari pentru transpunerea directivei UE în legislația din România

Pentru transpune a directivelor UE în legislația națională este necesară parcurgerea anumitor etape, a menționat ministerul:

  • „Adoptarea: statele membre UE trebuie să adopte acte normative interne (legi, ordonanțe de urgență sau hotărâri de guvern) care să transpună prevederile Directivei.
  • Transpunerea cu întârziere sau incompletă poate atrage proceduri de infringement din partea Comisiei Europene.
  • Notificarea: guvernele naționale au obligația de a comunica Comisiei Europene măsurile naționale adoptate”.

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a inițiat demersurile pentru implementarea legii

În martie 2026, fostul ministu al Muncii, Florin Manole, PSD, a inițiat un proiect de lege privind transparența salarială și consolidarea aplicării principiului egalității de remunerare între femei și bărbați pentru o muncă egală sau o muncă de valoare egală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Florin Manole

Florin Manole

Ulterior, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a transmis proiectul de lege în Parlamentul României, pentru a fi preluat ca inițiativă parlamentară. 8 parlamentari de la PSD, PNL, UDMR și USR au semnat inițiativa legislativă, înregistrată la Senat pe data de 17 iunie 2026.

Legea blocată de lipsa unui Guvern cu drepturi depline

Până pe 31 august 2026, senatorii și deputații au vacanță parlamentară, iar următoarea sesiune începe abia în septembrie, deci transpunerea directivei transparenței salariale în legislația din România mai are de așteptat. Nici Guvernul nu poate da ordonanțe, pentru că a fost demis prin moțiune de cenzură.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ar putea România să renunțe la dreptul de veto în UE? Explicațiile Oanei Țoiu
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
România, prinsă în capcana taxelor și a birocrației. Economist de top: „Suntem ca Nigeria”. Prăpastia dintre București și restul țării
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Așa arată Leonard Miron după ce a slăbit 60 de kilograme! Ce meserie cu risc are în Marea Britanie: „Nu m-am gândit că e periculos”
Digi24
VIDEO. Câți bani a făcut un cerșetor în 8 ore, la pelerinajul de la Iași
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Poți primi pensie înainte de vârsta pensionării? Cine are dreptul la bani timp de șase luni și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Descoperire: Servitorii regilor din Egiptul antic ar fi fost sacrificați
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”