Elevii au rămas fără bursele școlare. Explicațiile Ministerului Educației

Publicat: 27 10. 2022, 08:46

Apar tot mai multe cazuri în România prin care se anunță că elevilor nu le-au intrat bursele școlare. Miercuri, 26 octombrie, Ministerul Educaţiei a convocat o ședință prin videoconferinţă cu toţi inspectorii şcolari şi contabilii-şefi din țară, pentru a analiza situaţia ivită.

Explicațiile primite ar fi acelea că întârzierile sunt cauzate fie de volumul mare de dosare depuse, fie de data organizării şedinţelor pentru buget ale consiliilor locale.

Cu alte cuvinte, susține Ministerul Educaţiei, vina e a primăriilor, care au primit banii, dar nu au făcut plățile către elevi.

Bani sunt, dar, cumva, nu ajung la elevi

Ministerul Educaţiei anunță că va transmite o adresă prin care va solicita inspectoratelor „execuţia bugetului şcolilor cu data de referinţă 30.10.2022”.

Dar problema burselor este tot nerezolvată, în sensul că elevii în continuare nu și-au primit banii cuveniți. „Ca urmare a analizei datelor puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor, banii necesari plăţii burselor au fost alocaţi din sumele defalcate de TVA şi au fost viraţi în conturile trezoreriilor locale, fiind puşi la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale pentru retragerea sumelor necesare, în baza unei cereri”, arată Ministerul Educației.

Așadar, plățile s-au făcut, dar totul s-a blocat la primării. „Pentru a avea o situaţie clară la nivel de şcoli, fiecare inspectorat şcolar va organiza, în cursul zilei de mâine (n.r. – joi, 27 octombrie), videoconferinţe cu directorii de şcoli din judeţ. Cu privire la circuitul fondurilor necesare burselor, amintim că Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţie sumele pentru plata burselor în conturile trezoreriilor locale, iar unităţile administrativ-teritoriale retrag sumele necesare şi le direcţionează către şcoli”, insistă Ministerul Educației.

În conformitate cu HG 1138/14.09.2022 (Art1., alin 2), „bursele elevilor se asigură din bugetele locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată (n.r. – TVA), aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie” – comunicat Ministerul Educației