FOTOREPORTAJ. Rahova este plină de viață, chiar și în vreme de coronavirus

Publicat: 21 03. 2020, 20:08
Actualizat: 21 03. 2020, 20:12

E sâmbătă, iar în Rahova timpul este în continuă mișcare. Oamenii au uitat cu desăvârșire de îndemnul autorităților și cartierul e plin de viață. 

Deși ziua de mâine se anunță tragică pentru câteva afaceri locale cu legume, fructe, mezeluri care vor fi închise, precupeții și clienții se zbat să bată recordul cumpărăturilor.

„Ne închide și avem rate. Vai și amar de noi”, îmi zice doamna de la alimentara din colț.

Pe finalul traseului tramvaiului 32 cozile deveneau o regulă. Cozi la farmacii, la pâine și covrigi, la vin, la pescărie, la piață, la economat întinse pe zeci de metri.

În preajma pieței o doamnă pensionară   îmi spune că e pregătită temeinic pentru ce urmează. Are dezinfectat, nenumărate sticle de spirt și mai ales măști procurate de la prietena ei din spital.

Oamenii au păreri contradictorii despre coronavirus. Un domn spune că în ciuda faptului că lumea are mai mult dezinfectant și spirt acasă, nu renunță la vechile metehne de a arunca gunoiul pe geam în timpul zilei sau scrumiera golită pe balcon. În schimb, un alt domn spune că ”virusul nu e pe bune și e de la americani”.

„Nu ne mai facem bine, e un slogan care nu a ajuns în Rahova. A ajuns dezinfectantul, spirtul, dar el nu o să vindece sau sterilizeze mințile bolnave. Uitați, am văzut o doamnă care își arunca la fereastră uleiul din cratiță. Cu sau fără coronavirus rămânem la fel”, spune Dumitru Filimon, locuitor din cartier.

Rahova are o și o parte semnificată de case. Obișnuitele ieșiri la poartă sunt la fel de frecvente, în ciuda avertismentelor și solicitărilor nemumărare ale autorităților.