Prima pagină » Social » Jandarmeria s-a sesizat în privința unor activități cu caracter xenofob la „Marșul Normalității”

Jandarmeria s-a sesizat în privința unor activități cu caracter xenofob la „Marșul Normalității”

Ruxandra Radulescu

Jandarmeria Română s-a sesizat în timpul „Marșului Normalității„, organizat sâmbătă 13 iunie, de senatoarea Diana Șoșoacă, cu privire la fapte care încalcă Constituția, în ceea ce privește promovarea simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.

Acțiunea autorităților a avut loc în contextul desfășurării „Marșului Normalității”, în aceași zi cu parada Pride, organizată de Asociația Accept, care celebrează comunitatea LGBTQ+.

„Astăzi, 13 iunie 2026, pe timpul desfășurării adunării publice organizate de Asociația Noua Dreaptă și Partidul S.O.S. România, forțele de ordine au monitorizat permanent respectarea cadrului legal și au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În contextul manifestației, au fost constatate situații în care unii dintre participanți au promovat în public lozinci susceptibile de a intra sub incidența legislației în vigoare.

Ca urmare a celor constatate, jandarmii au întocmit actele procedurale prevăzute de lege și au sesizat organele competente, în conformitate cu prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis Jandarmeria.

Dan Diaconescu, la „Marșul Normalității” din Capitală

Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, la „Marșul Normalității” în București.

Pe lângă Diana Șoloacă și câțiva preoți, s-a aflat și Dan Diaconescu, acuzat de prostituție infantilă în formă continuată.

Amintim că în aprilie 2025, Curtea de Apel Constanța a anulat condamnarea de opt ani și patru luni de închisoare primită în primă instanță de Dan Diaconescu pentru act sexual cu un minor în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată.

Judecătorii au dispus strămutarea procesului la Tulcea, astfel că procesul s-a reluat de la zero.


FOTO: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXTREMA dreaptă din Franța SCHIMBĂ tonul. Le Pen și Bardella condamnă MOSCOVA
Digi24
Șoșoacă inventează nenorociri la televiziunea rusă: „Politicienii de la putere se duc în munți și opresc apa românilor”
Cancan.ro
Tentativă de omor şi un dosar închis. Noi dezvăluiri despre relaţia dintre Mădălina Apostol şi Cătălin Grozavu
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
BĂSESCU, pronostic INCREDIBIL. Cine va candida la PREZIDENȚIALE și cine va fi PREMIER
Click
Trucurile prin care românii reușesc să pună bani deoparte: „Poți să o faci o dată la 3 luni. Primești bonuri de masă cât pentru o săptămână”
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Țesut cerebral uman a fost transplantat la șoareci. Experimentul, condus de un român
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania