Prima pagină » Actualitate » VIDEO| Mărturia cutremurătoare a preotului care a văzut dubla crimă din curtea bisericii din Argeș: „Femeia a văzut când copilul ei a fost omorât”

VIDEO| Mărturia cutremurătoare a preotului care a văzut dubla crimă din curtea bisericii din Argeș: „Femeia a văzut când copilul ei a fost omorât”

Ina Stoica

Preoții de la biserica argeșeană Mihăești sunt în stare de șoc, după ce în curtea lăcașului de cult un bărbat și-a înjunghiat mortal fosta concubină și pe fiul acesteia, iar apoi a încercat să se sinucidă. Unul dintre preoții parohiei le-a declarat jurnaliștilor aflați la fața locului că, în momentul în care a ajuns în curtea bisericii, criminalul amenința că vrea să mai ucidă o a treia persoană.

Femeia, în vârstă de 38 de ani, ar fi mers în curtea bisericii din satul Drăghici, comuna Mihăești, să le aprindă lumânări părinților ei, iar bărbatul ar fi urmărit-o și prima dată l-ar fi înjunghiat mortal pe băiatul de 15 ani, în văzul mamei, potrivit mărturiei unuia dintre preoții argeșeni.

„A mers să aprindă lumânări”

Am venit repede la biserică și am văzut copilul plin de sânge, era căzut pe brânci. Ne-am dat seama că este mort, nu l-am atins, însă nu am știut exact ce s-a întâmplat, dacă a fost ucis sau nu. Am sunat la 112 imediat și le-am spus că este vorba despre un copil într-o baltă de sânge. Soția a venit după mine și a trecut pe lângă cei doi care erau uciși și întinși pe jos, iar criminalul începuse să țipe că mai omoară pe altcineva. Voia să se sinucidă și el și își băgase cuțitul în gât. Deci prima dată a omorât copilul, automat, ea a văzut când a fost ucis copilul, spune preotul parorh din Măhăiești, Marcel Popa, cel care a sunat la 112 ca să anunțe tragedia.

Citește și: Mamă și fiu, uciși cu sălbăticie de tatăl vitreg al adolescentului. Bărbatul a încercat să se sinucidă după dubla crimă

„Bărbatul o urmărea peste tot”

Ionuț Năstase, celălalt preot din comuna argeșeană, spune că femeia venea des la biserică și cel mai probabil încercase să se adăpostească în lăcașul de cult de frica bărbatului.

„M-am închinat când am văzut ce s-a întâmplat. Și actualul concubin spunea că bărbatul o urmărea peste tot. Era o femeie credincioasă, apropiată bisericii. Ea nu s-a plâns de nimic, nu ne-a spus nimic. Era o femeie liniștită”, spune Ionuț Năstase, preotul din Mihăești.

Criminalul și-a băgat cuțitul în gât

Potrivit surselor judiciare, bărbatul i-ar fi ucis pe cei doi pentru că femeia nu mai voia să continue relația cu el și de o vreme era împreună cu un alt bărbat. Mai întâi, el a atacat-o pe femeie cu un cuţit, iar pentru că băiatul a intervenit, a fost înjunghiat şi lovit cu capul de asfalt.

După ce a comis fapta îngrozitoare, bărbatul a încercat să se sinucidă cu cuțitul, însă a fost imobilizat de către polițiști și, ulterior, transferat în stare conștientă la Spitalul Județean din Pitești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Starlink, folosit ca instrument de presiune? Biden și Trump au cerut activarea sau dezactivarea serviciului în mai multe țări
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Orgii cu profesoare și militari pensionari filmate în locuri publice!? Scandalul care a zguduit lumea uniformelor, pe masa judecătorilor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Atacurile din școli și capcana pedepselor mai dure. Cum vrea statul să pedepsească minorii pe care nu reușește să-i protejeze de radicalizare
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
De ce Pompilia Stoian, solista cu chip de păpușă, a fost interzisă la radio în comunism? În ce țară trăiește acum
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
O nouă modă ia amploare: ce aleg tot mai mulți oameni în loc să meargă la petreceri nocturne cu alcool?
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic