Atleta Mirela Lavric a fost depistată pozitiv cu Meldonium

Publicat: 11 04. 2016, 22:52
Actualizat: 12 04. 2016, 09:04

Astfel, sunt șanse mici ca Mirela Lavric, Bianca Răzor, Adelina Pastor și Andrea Miklos să-și mai păstreze medalia luată la competiția indoor din Statele Unite.

Mirela Lavric, campioană mondială la juniori, este prima sportivă din România depistată pozitiv cu substanța cu care a fost prinsă celebra jucătoare de tenis Maria Șarapova. Șarapova este cea mai cunoscută sportivă depistată cu Meldonium de pe o listă cu peste 100 de sportivi prinși în 2016 cu această substanță.

Eleva antrenoarei Viorica Pintilie, Mirela Lavric este cotată drept una dintre cele mai talentate atlete din România ultimului deceniu, medaliată la nenumărate competiții de juniori și tineret, proaspăt medaliată la CM de seniori și participantă la JO de la Londra, notează ProSport.

Președintele Federației Române de Atletism (FRA), Sandu Ion, a confirmat informația pentru ProSport: „Am auzit despre această informație, a venit un document la Federație. Am și vorbit cu Mirela. Nu vreau să fac mai multe comentarii”.

Mirela Lavric nu a putut fi contactată până la apariția materialului.

La 1 ianuarie 2015, WADA a anunțat toate agențiile și toate federațiile că Meldonium se află pe lista de monitorizare. În octombrie, WADA a anunțat că, de la 1 ianuarie 2016, substanța se va afla pe lista medicamentelor interzise. Cazurile de sportivi depistați la test sunt arhicunoscute, toți susținând însă că nu au mai luat medicamentul de la 1 ianuarie 2016 și că l-ar fi utilizat doar anul trecut, când încă mai era permis.

Conform, codului mondial antodoping, sportivii depistați cu această substanță au fost suspendați imediat, însă suspendarea a fost una provizorie, pentru că nu s-a efectuat la nivel mondial un studiu din care să rezulte clar perioada de timp în care substanța respectivă e eliminată de organism. Potrivit unui specialist contactat de către ProSport, „când sunt prinși, sportivii sunt depistați cu reziduri rămase de la substanța respectivă… sub anumite forme”. Conform codului mondial, la substanțele nespecifice, perioada de suspendare este de 4 ani la prima abatere. Dar dacă Agenția care gestionează cazul sau sportivul dovedesc că medicamentul nu a fost folosit pentru îmbunătățirea performanțelor sportive, atunci suspendarea e de doi ani.

Toți sportivii depistați pozitiv la Meldonium au fost suspendați provizoriu, până când WADA va efectua un studiu cu privire la perioada în care substanța este eliminată din corp.

Meldonium este un remediu cardioprotector, normalizează metabolismul miocardului. Mecanismul de acțiune determină multiplele lui efecte farmacologice: crește capacitatea de muncă, reduce simptomele suprasolicitării fizice și intelectuale, activează imunitatea tisulară. În plus, meldoniul posedă acțiune tonizantă asupra sistemului nervos central.