Prima pagină » Sport » Bogdan Argeş Vintilă e noul ANTRENOR al FC Argeș! Care e perioada pe care a semnat

Bogdan Argeş Vintilă e noul ANTRENOR al FC Argeș! Care e perioada pe care a semnat

Bogdan Argeş Vintilă e noul antrenor principal al echipei FC Argeş. Clubul a început sezonul cu Andrei Prepeliţă ca antrenor, care a fost înlocuit după 15 etape cu Marius Croitoru, cel care a plecat după etapa 29.

FC Argeş a fost condusă de interimarul Dragoş Radu în ultimul timp.

Echipa a încheiat sezonul regulat pe locul 14, cu 27 de puncte, iar în play-out va debuta cu Universitatea Cluj, luni,cde la ora 21:00.

Bogdan Argeş Vintilă e noul antrenor al FC Argeș!

Bogdan Argeş Vintilă a fost secundul lui Gică Hagi la Galatasaray, Viitorul, Astra Giurgiu, apoi a devenit principal la Viitorul, a fost selecţionerul naţionalei U 17, principal la FC Voluntari, Metaloglobus, FCSB şi FCSB II.

„Clubul FC Argeş şi Bogdan Argeş Vintilă au ajuns la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării din Trivale ce se va întinde până în vara lui 2025”, se arată în comunicatul echipei.

Vintilă a revenit la FC Argeş după 16 ani, din 2007.

„Este un sentiment frumos. Sunt bucuros că am revenit la Pitești, oraș care m-a adoptat și căruia îi datorez multe. Am venit să pun umărul la îndeplinirea obiectivului, să jucăm un fotbal plăcut, dar și eficient. Dacă nu veneam în situația asta, când să mai vin? Dacă nu eu, atunci cine? Mă bucur că au apelat la mine. Sper să reușim împreună cu jucătorii și să fim fericiți la sfârșitul campionatului. Important este să ieșim din zona locurilor care pot duce în liga a doua, dar asta doar cu un joc bun. În momentul ăsta trebuie să le redau plăcerea jucătorilor de a juca fotbal. Este presiune, este normală presiunea într-un fel, dar trebuie să fie pozitivă. Suporterii argeșeni trebuie să aibă încredere în echipă – Bogdan Argeş Vintilă

  • Argeș Vintilă este liber de contract după despărțirea de FCSB 2 care a avut loc în vara lui 2021
  • Foto:Facebook.com/FCArges1953
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Revoltă în învățământ! Directoarele de la „Lazăr” și „Caragiale” au picat concursul pe post și acuză Ministerul
Digi24
A fost anunțată cauza morții lui RJ Mitte, actorul din „Breaking Bad”
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!