Campionatul Mondial de GIMNASTICĂ ritmică se desfășoară la Cluj! România luptă pentru medalii cu două perechi de gemene

Publicat: 18 06. 2023, 11:30

Echipa de gimnastică ritmică de junioare a României merge în iulie la cea mai tare competiție organizată în premieră de țara noastră cu două perechi de gemene care vor concura în proba de ansamblu.

România trimite la Campionatul Mondial de junioare de la Cluj-Napoca, din 7-9 iulie, două perechi de gemene. Andra și Carina Crainic și Irene și Ada Pătrașcu fac parte din lotul național de junioare al României și concurează alături de alte 3 gimnaste în proba de ansamblu.

„Ne înțelegem foarte bine, este inedit să fim două perechi de gemene”, a spus Carina Crainic.

Campionatul Mondial de gimnastică ritmică se desfășoară la Cluj! România luptă pentru medalii cu două perechi de gemene

„Este foarte frumos pentru că ne înțelegem unele pe altele, dacă există mici conflicte între noi încercăm să le rezolvăm”, a declarat și Ada Pătrașcu.

Fetele iubesc fotbalul și merg la toate meciurile Rapidului. Irene și Ada provin dintr-o familie unde fotbalul ocupă primul loc, tatăl lor, Bogdan Pătrașcu l-a practicat ani de zile la nivel de performanță, iar acum este „secundul” lui Adrian Mutu, la Rapid. Sportivele au moștenit pasiunea pentru „sportul rege” de la părintele lor. „Avem aceeași echipă cu care ținem, Rapid”, a afirmat Irene.

Când vine vorba de străinătate, gusturile gimnastelor se schimbă. „Eu țin cu Real și ea cu Barcelona”, a completat Ada.

Atunci când se joacă El Clasico apar și discuțiile. „Ne mai certăm pe rezultat dar cine câștigă câștigă”, a anunțat Irene.

La școală profesorii le confundă

Andra și Carina sunt gemene identice, iar Andra s-a născut prima, cu 5 minute mai devreme ca sora ei. Fetele povestesc că la școală asemănarea izbitoare dintre ele le dau mari bătai de cap profesorilor. „De cele mai multe ori profesorii ne confundă, spun doar Andra, Carina și răspundem amândouă. Sau ne arată cu degetul e foarte greu să ne deosebească de multe ori ne încurcă”, a anunțat Carina Crainic.

Fetele nu sunt în competiție nici la gimnastică nici la școală. „La școală nu există diferențe mari între noi, ne place la amândouă matematica, avem aceeași medie cam în toți anii”, a precizat Andra Crainic.

Mondialul de Junioare va fi între 7-9 iulie, la Cluj-Napoca

În iulie, România va găzdui în premieră la Cluj-Napoca, în Sala BT Arena, Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică de junioare, la care s-au înscris 62 de țări, 380 de gimnaste și 36 ansambluri.

Echipa României de gimnastică ritmică va fi prezentă la Cluj cu cele mai bune junioare. Amalia Lică și Lisa Garac vor concura în proba de individual, iar Andra și Carina Crainic, Irene și Ada Pătrașcu, Eva Vencu, Andreea Năstasă și Arianaa Alexandru, la ansamblu.

La Mondialul de la Cluj-Napoca fetele vor fi însoțite de antrenoarele lor, Amalia Lică de Adriana Mitroi, Lisa Garac de Alexandra Piscupescu. De asemenea, sportivele de la ansamblu sunt pregătite de Alexandra Piscupescu și Ștefania Prioteasa.

La o săptămână după Mondialul de Junioare, între 14-16 iulie, tot la Cluj Napoca, va avea loc Cupa Mondială de senioare.

Amalia Lică – „Popovici din ritmică”

Copilul de aur din gimnastica ritmică, Amalia Lică, a strălucit încă o dată, în competițiile internaționale. De data aceasta, la Cairo, în Egipt, la Cupa Faraonului, unde a câștigat toate cele 4 finale pe obiecte: cerc, minge, panglică și măciuci. „Este extraordinar ce face acest copil minune al momentului în gimnastica ritmică. Păstrând proporțiile, îmi place să spun despre ea că este David Popovici în varianta feminină din gimnastica ritmică pentru că David este și idolul Amaliei. Amalia muncește enorm pentru visul ei și sunt convinsă că la Mondialul de la Cluj-Napoca o vom vedea pe podium”, a spus Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.