Ce face Camelia Potec în ROLUL de mamă! „În fiecare zi e altă prințesă”

Publicat: 04 09. 2023, 09:00

La doar cinci ani, fata campioanei olimpice din 2004 o copiază în toate pe mama ei. Campioană olimpică în 2004, la Atena, și actual manager al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec este și o mămică fericită. Însărcinată în șapte luni, ea știe că se va descurca foarte bine cu nou-născutul, pentru că este deja „călită” în viața de părinte de fetița ei, Caelia-Ioana.

Aceasta va împlini 5 ani în luna septembrie și mama ei spune că a crescut-o să învețe să fie independentă. Ca orice fată de vârsta ei, e pasionată de prințese și de cărți.

„Nu am obligat-o să facă absolut nimic, toate jucăriile, majoritatea hăinuțelor, toate cărțile și le alege singură, am învățat-o să fie așa, mai independentă. Asta nu înseamnă că-i cumpăr absolut orice își dorește, avem o limită, avem un anumit buget. Îi plac cărțile, iar acum suntem îndrăgostite de tot ce înseamnă prințese. Un alt lucru care nu a venit de la mine: trebuie să fim tot timpul în fustițe, trebuie să fim tot timpul make-up, să avem tot timpul tocuri și evit să fac acest lucru acasă, pentru că vrea și ea: și tocuri și make-up și să fie aranjată, pentru că acum în fiecare zi e altă prințesă”, a spus Camelia Potec, președinte FRNPM.

Ce face Camelia Potec în rolul de mamă

De altfel, pantofii cu toc sunt o adevărată pasiune pentru cea mică. De aceea, Camelia Potec pleacă de acasă încălțată în pantofi sport și se schimbă în mașină, unde nu poate fi văzută de fetiță.

„Merge cu ai mei, a început ușor-ușor să ia pantofii cu toc. De aceea în momentul în care am un eveniment sau plec la birou, întotdeauna plec cu încălțări fără toc, pentru că în ziua respectivă o să vrea și ea să poarte tocuri și e periculos. Nu i-am cumpărat, dar știe unde-i țin eu, așa că nu e o problemă pentru ea”, a mai spus Potec.

Caelia-Ioana a început deja să înoate

Fiind fiica unei campioane olimpice la înot, cea mică a moștenit și iubirea pentru apă de la mama sa: „Merge cu grădinița la înot, după ce eu am încercat să o învăț să înoate, pentru că intră cu mine în bazin, dar nu mă ascultă. Am schimbat strategia. Acum o las să meargă singură. Bineînțeles că nu pot sta departe de bazin, dar cât timp nu mă vede că sunt acolo e foarte ascultătoare. Dacă aș apărea, cu siguranță că lucrurile s-ar schimba, ar deveni mai alintată, ar dori să vină la mine, să-mi arate că reacționează și cu doamna sau domnul antrenor la fel cum face cu mine, dar i-am spus: în momentul în care va învăța să înoate, atunci o să mai intru cu ea în bazin, până atunci nu mai intru. Și cumva suferă așa un pic, și am văzut-o ambițioasă, că-și dorește să învețe să înoate”.

Chiar dacă a făcut istorie în probele de liber, Camelia Potec a început seria performanțelor la FOTE, în 1995, acolo unde a devenit dublă campioană la spate. Acum, ea a constatat că și fetița sa preferă tot înotul în stilul spate: „Am fost spatistă, am observat că și fiica mea tinde să înoate mai mult pe spate. Am câștigat primele medalii la spate, dar mă bucur că am schimbat procedeul, pentru că mi-a adus mai multe bucurii și satisfacții. A fost o alegere pe care am fost nevoită să o iau din cauza unor probleme de sănătate, probleme la umărul stâng. A fost o decizie grea, pentru că aveam de ales să schimb procedeul sau să mă las de înot”.