Cel mai mare turneu de poker din România a început la București

Publicat: 17 12. 2015, 12:13

Cel mai mare turneu de poker organizat în România a început miercuri la București. Winmasters Poker Open (WPO) pune la bătaie un fond de premii garantat de 400.000 de euro, în cadrul unui festival de poker organizat de Winmasters, în colaborare cu PokerFest România, care a început de duminica trecută și va dura până luni, pe 21 decembrie, când se va juca masa finală a marelui turneu.

În prima zi a turneului principal al WPO, miercuri, au participat peste 190 de jucători din România, dar și din alte 15 țări, taxa de participare fiind de 550 de euro, cu posibilitate de re-entry în următoarele zile (joi, vineri și sâmbătă). Participarea la acest turneu se anunță a fi un record pentru România, în fiecare zi jucându-se turnee satelit la care participă sute de jucători.

Sâmbătă și duminică, la WPO se vor juca zilele doi și trei ale turneului, între jucătorii calificați din primele zile, iar luni se va juca masa finală a turneului, între cei mai buni nouă jucători rămași în turneu.

Organizatorii preconizează că cel care va câștiga acest turneu de poker va pleca acasă cu aproximativ 100.000 de euro.

Festivalul de poker, unde se joacă și alte turnee mai mici în fiecare zi, se desfășoară la World Trade Center, în incinta Hotelului Pullman.

Casa de pariuri online Winmasters, licențiată și pentru jocuri de noroc online, este controlată de Alexandru Ghiță, fratele deputatului Sebastian Ghiță.