Columbianul Falcao consideră „ridicole” zvonurile privind vârsta sa

Publicat: 24 07. 2013, 11:07
Actualizat: 29 07. 2014, 20:47

Columbianul Radamel Falcao a calificat, marți, drept ridicole zvonurile apărute în privința vârstei sale, asigurând că are 27 de ani, după ce un responsabil de la fosta sa școală afirmase că are cu doi ani ani mai mult, informează AFP.

„Am fost surprins de informațiile din presă privind vârsta mea care sunt complet ridicole. Vreau să le dezmint categoric și să termin pentru totdeauna cu această poveste”, a scris pe Twitter noul atacant al AS Monaco, transferat în această vară de la Atletico Madrid.

În 2005, Falcao a jucat pentru Columbia la Campionatul Mondial under-20. Dacă informația fostei sale școli este adevărată, atunci participarea lui la această competiție ar fi ilegală și ar putea face obiectul unei anchete FIFA.

Fișa jucătorului de la federația columbiană arată că acesta este născut la 10 februarie 1986.

Vicepreședintele școlii San Pedro Claver din Bucaramanga (nordul Columbiei), unde a învățat jucătorul, a declarat pentru televiziunea columbiană, că la înscrierea în această instituție, Falcao a furnizat la data nașterii anul 1984.

Tatăl jucătorului, Radamel Garcia, și federația columbiană nu au dorit să facă niciun comentariu.