Cristiano Ronaldo ar putea fi suspendat după ce a insultat arbitrul meciului Barcelona-Real Madrid

Publicat: 30 10. 2013, 08:56
Actualizat: 07 09. 2019, 08:51

Cristiano Ronaldo ar putea fi suspendat, după ce a jignit arbitrul partidei Barcelona – Real Madrid, scor 2-1.

Imediat după golul de 2-0 al Barcelonei, când repunea mingea de la mijlocul terenului, Cristiano Ronaldo a gesticulat spre arbitrul Undiano Mallenco, reproșându-i că nu a acordat un penalty pentru Real la scorul de 1-0 pentru Barca, la o cădere a starului portughez în careu.

În plus, în raportul oficial al arbitrului, Undiano Mallenco spune că, după meci, Ronaldo l-a jignit, spunându-i „laș nenorocit”. De asemenea, tot după golul de 2-0 al Barcelonei, Cristiano Ronaldo s-a îndreptat și spre arbitrul asistent și i-a reproșat semnalizările.

Din acest motiv, Ronaldo riscă acum o suspendare de cel puțin două etape în campionatul Spaniei.