Decizia TAS legată de dreptul celor de la Farul Constanța de a juca în cupele europene!

Publicat: 07 02. 2023, 15:00

Tribunalul Sportiv de la Lausanne a dat decizia în cazul privind licența de participare a celor de la Farul Constanța în cupele europene.

Clubul nu a primit anul trecut licenţa, după fuziunea dintre Farul şi Viitorul, iar formația lui Gică Hagi a făcut contestație.

Acum, TAS (Tribunalul Sportiv de la Lausanne) arată că Farul are dreptul de a juca în cupele europene.

Decizia TAS legată de dreptul celor de la Farul Constanța de a juca în cupele europene

UEFA considerase în primă fază că după fuziunea Viitorul – Farul a rezultat un club nou, care nu are dreptul de participare în Europa în primii trei ani.

„În urma analizei argumentelor clubului și ale FRF, TAS a constatat validitatea acestora dispunând anularea deciziei CFCB. În ceea ce privește licența de participare a Farului Constanța în competițiile europene, UEFA o va reanaliza ținând însă cont de prevederile deciziei TAS”, arată FRF.

„Așa cum am transmis în mod oficial de acum câteva luni de zile, clubul nostru a continuat demersul juridic referitor la dreptul de participare în competitiile europene. În cursul zilei de ieri am primit cu satisfacție Decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne (TAS) prin care se consfințește că Farul Constanța are dreptul de a solicita licența UEFA pentru participarea în competițiile europene din acest an” anunță și cei de la Farul.

Echipa lui Gică Hagi e prima în Superliga, după ce a învins pe Universitatea Craiova.

Ce declara Hagi legat  de cazul „Farul în Europa”: „Cred că și voi românii sunteți optimiști că se va rezolva. Unii, probabil, da, alții, poate nu. E România, nu? Suntem o echipă din România, nu? Ok. Și am făcut lucrurile așa cum trebuie. Suntem încrezători că va fi bine. S-a făcut un lucru foarte bine. S-a luat un brand, un nume, și atât, în rest suntem același club care eram. S-a schimbat doar numele, comunicăm acum cu Farul, dar CIF-ul și toate la club au rămas la fel, deci nu s-a schimbat nimic. Suntem pe un drum mai încolo, de acum suntem Farul. Suntem împreună și pentru noi, constănțenii, avem un proiect, Farul, și vrem să facem o echipă mare”.