Halep, încă un pas spre câștigarea Indian Wells. Românca s-a calificat în turul trei

Publicat: 10 03. 2018, 08:27
Actualizat: 02 04. 2018, 03:32

Halep, care nu a fost nevoită să joace în runda inaugurală, a obținut calificarea în turul al treilea la capătul unui meci care a durat o oră și 15 minute, reușind să concretizeze prima minge de meci de care a avut parte. De-a lungul întâlnirii, au avut loc nu mai puțin de zece break-uri, șase dintre ele reușite de Simona Halep și patru de către cehoaică.

În turul următor, Halep o întâlnește pe învingătoarea dintre jucătoarea americană Caroline Dolehide, locul 165 WTA, și slovaca Dominika Cibulkova, numărul 30 mondial.

Simona Halep, care a ajuns doar până în turul trei la ediția de anul trecut, și-a asigurat, astfel, un cec în valoare de 47.170 de dolari și 65 de puncte WTA. În vârstă de 26 de ani, Halep a câștigat turneul de la Indian Wells în 2015.