Roger Federer, la un pas de a doborî un nou record. Îl poate detrona pe Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep

Publicat: 16 02. 2018, 17:19

Acest lucru ar corecta recordul pentru cel mai vârstnic număr 1 ATP din istorie – record deținut începând cu 1 mai 2003 de Andre Agassi. În acel moment, americanul era antrenat de Darren Cahill, iar antrenorul australian reușea o dublă unică în tenis – reușise să îi ducă pe prima poziție ATP pe cel mai tânăr și cel mai în vârstă jucător.

„Bucurându-mă de ultima mea zi (cel mai probabil) ca antrenor al celui mai în vârstă nr.1 din circuitul ATP. Ah, Federer! Lacomă ființă! Ei bine … a fost o călătorie fantastică și o onoare, Andre Agassi. Nu există un tip mai potrivit pentru a-ți depăși recordul. Du-te și fă-o, Rog! 14 luni de tenis uimitoare. O carieră uimitoare”, a scris cu umorul caracteristic Darren Cahill, pe contul oficial de Twitter.

Roger Federer și-a apărat la finalul lunii ianuarie titlul la Australian Open, devenind primul jucător din istorie care câștigă 20 de titluri de Mare Șlem în Era Open. Apoi, elvețianul a decis să revină mai devreme în circuit, la turneul ATP 500 de la Rotterdam, pentru a-și depăși eternul rival – Rafael Nadal – în clasamentul ATP și a face rocada în tenisul mondial.

Federer trebuie să îl învingă vineri seară pe olandezul Robin Haase (42 ATP), pentru a reveni pe prima poziție ATP începând de luni – după o pauză de cinci ani și 106 zile. Elvețianul a câștigat fără emoții precedentele două meciuri directe cu Haase. În primul tur de la Rotterdam, Federer l-a măcelărit pe belgianul Bemelmans (locul 116 ATP), în 47 de minute, apoi a înregistrat a 13-a victorie a carierei, din 13 partide, împotriva lui Philipp Kohlschreiber.