Și-a rupt genunchiul acasă. Cum a suferit celebrul tenismen singurul accident din carieră

Publicat: 25 03. 2016, 13:14
Actualizat: 18 04. 2018, 09:32

Câștigător a 17 turnee de Mare Șlem, Roger Federer (34 de ani, locul 3 ATP) a avut nevoie de o operație artroscopică la genunchi, pentru ruptură de menisc. Elvețianul revine în circuit în această săptămână, la turneul de tenis de la Miami, din categoria Masters, dotat cu premii totale în valoare de peste 7 milioane de dolari.

„Mă duceam în baie să pregătesc cada pentru fete. Am făcut o mișcare foarte simplă, m-am întors și am simțit un click în genunchi. M-am dus apoi la zoo și în scurt timp mi s-a umflat piciorul”, a declarat Federer, potrivit BBC. Elvețianul a precizat că este foarte mulțumit cum a decurs operația, dar și-a manifestat dezamăgirea pentru faptul că a trebuit să lipsească din circuit din cauza unei accidentări. „Credeam că voi reuși să mențin o carieră fără accidentări. A fost un șoc mare și un lucru neașteptat, o premieră”, a adăugat Roger.

Roger Federer va juca, vineri, în turul doi al turneului de tenis de la Miami, cu argentinianul Juan-Martin Del Potro (numărul 366 mondial). Bilanțul întâlnirilor directe este 15-5 în favoarea elvețianului. „Amândoi venim după accidentări, dar cred că va fi un meci foarte bun. Voi încerca să joc cel mai bun tenis al meu împotriva lui Roger”, a Del Potro, conform Reuters.